Memorabila întâlnire din 27 iunie 2014 consacrată bolilor suferite de Mihai Eminescu - îndeosebi în perioada 1883 -1889, organizată de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă si Artă în Bucureşti

Au participat Acad. Eugen Simion - preşedintele Fundaţiei, Prof. Dr.Irinel Popescu -membru corespondent al Academiei Române şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Prof. Dr. Octavian Buda - istoria medicinii, Prof. Dr.Vladimir Beliş - medicină legală, Prof. Dr. Călin Giurcăneanu - dermato-venerologie, Conf. Dr. Bogdan Popescu - neu­rologie, Prof. Dr. Dan Prelipceanu - psihiatrie, Acad. Dr.Victor Voicu - toxicologie.

Acad. Eugen Simion şi-a început discursul prin a arăta că Eminescu a fost şi este atacat din trei direcţii: agresat de detractorii care-l consideră depăşit ca poet, ridicol ca prozator, nul ca om politic, sursă a legionarismului românesc; agresat de zelatori, de adulatorii care folosesc ca pe un leit-motiv afirmaţia că Eminescu a fost excepţional în toate disciplinele; cu o biografie afectată de neelucidarea bolilor de care a suferit în perioada 1883 - 1889, pre­cum şi a cauzelor morţii lui, ambele datorate unei inerţii a instituţiilor noastre.

În legătură cu cea de a treia direcţie, Acad Eugen Simion 1-a invitat pe Prof. Dr. Irinel Popescu să con­voace un grup de personalităţi medicale pentru elaborarea unui punct de vedere medical documentat pe această temă.

Prof. dr. Irinel Popescu i-a prezentat pe participanţi şi a insistat asupra necesităţii redactării documentului final.

Consideră că internarea din 1883 a lui Mihai Eminescu s-a făcut ca urmare a unei crize de manie, după care, în cei 6 ani pe care i-a mai trăit, el nu a mai avut strălucirea anterioară. La simptomele psihozei maniaco-depresive s-au adăugat cele provocate de administrarea intempestivă a clorurii de mercur (sublimat coroziv) de către dr. Fr. Iszak, deşi în acea perioadă substanţa fusese scoasă de mult timp din Europa datorită efectelor ei toxice. Între lunile februarie-iunie 1989 lui Mihai Eminescu i s-a admin­istrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi probabil că aceasta a fost cauza stopului cardiac, care i-a provocat moartea.

Este de menţionat că tânărul Gheorghe Marinescu a descris creierul lui Eminescu ca fiind de dimensiuni importante, cu circumvoluţii bine delimitate. Traumatismul cranio-cerebral pe care 1-a suferit cu 2 săp­tămâni înainte a fost minor, nefiind cauzator de deces.

Prof. Dr. Octavian Buda a definit patografia drept o construcţie biografică pe temeiul bolilor avute de un individ. El comentează un articol scris de dr. Panait Zosin, care 1-a examinat pe Mihai Eminescu în 6 noiembrie 1886 şi a diagnos­ticat o alienaţie mintală cu accese acute, produsă probabil de gome sifilitice pe creier şi exacerbată de alcoolism, deşi nu avea la vremea aceea nici un element care să susţină etiologia luetică. La Institutul Şuţu s-a diagnosticat o paralizie generală preluându-se fără discernământ diagnosticele de alcoolism şi sifilis, grefate pe o patologie heredo-colaterală încărcată (sifilis ereditar sau congenital?), 2 fraţi care s-au sinucis, o soră paralizată, alt frate alcoolic.

Prof.dr.Dan Prelipceanu susţine diag­nosticul de psihoză maniaco-depresivă. Consideră că volumul scos de dr. Ion Nica în 1972 (Eminescu: structura somato-psihică) ar trebui reeditat. Din anii '80 psihoza maniaco-depresivă a primit numele de tul­burare bipolară. Componenta maniacală a acestei tulburări se poate diagnostica extrem de rapid, în timp ce diagnosticarea componentei depresive poate cere ani de zile pentru a putea fi afirmată cu certitudine. Oricum, Prof. Dan Prelipceanu crede că această componentă depre­sivă s-a vădit în poezie.

Pentru sindromul bipolar al lui Eminescu există probe directe (relatările lui Şuţu despre tulburările de comportament, opinia renumitului psihiatru Eliot Slater, autorul celebrului tratat Clinical Psychiatry, care a primit de la dr. Nica dosarul cu boala lui Eminescu şi a concluzionat fără nici o rezervă că este vorba despre o psihoză maniaco-depresivă) şi probe indirecte, printre care opinia unor psihiatri de renume că patologia afectivă domină la scriitorii cu probleme psihice iar creativitatea artistică poate fi asociată cu bipolaritatea.

Prof.Dr.Călin Giurcăneanu anulează din start ipoteza sifilisului ereditar, apoi a celui congenital. Se poate vorbi la Eminescu de o ereditate  doar  în   sfera  neuro-psihică (Harieta a avut parapareză, 2 fraţi s-au si­nucis, o soră a avut un fiu paranoic). În pri­vinţa sifilisului congenital, semnele apar precoce, până la 20 de ani. În ceea ce priveşte sifilisul dobândit, pentru ca să intre în faza terţiară, Eminescu ar fi trebuit să aibă manifestări ale sifilisului primar, apoi ale celui secundar caracterizat prin rozeole sifilitice, febră, dureri de oase şi semne de nefrită datorate toate septicemiei treponemice. 1/3 din bolnavii cu sifilis secundar trec în faza terţiară după 3-5 ani. 50% dintre bolnavii cu sifilis terţiar fac gome sifilitice iar altă jumătate prezintă forme severe de neurosifilis sau sifilis cardio-vascular.

Analiza datelor obiective pe care le avem despre boala lui Eminescu arată prezenţa unor ulceraţii gambiere, apărute din 1874, tratate la Odesa cu băi şi iodură de potasiu.

În antecedentele personale ale lui Eminescu sunt consemnate numeroase episoade de infecţie faringiană, otită cronică - ca surse de infecţie endogenă. Faptul că nodozităţile treceau după 3-5 zile înclină diagnosticul spre eritema nodosum reumaticum (eritemul nodos post-infecţios). Goma sifilitică are un ciclu evolutiv, după care dispare, fără să mai recidiveze datorită instalării unei imunităţi antisifilitice. În pri­vinţa tratamentului cu mercur, acesta avea o indicaţie doar în fazele precoce de sifilis şi în nici un caz nu poate fi justificată apli­carea lui în paralizia generală progresivă.

Acad. Victor Voicu arată că Mihai Eminescu a fost tratat cu clorură de mercur (sublimat coroziv) atât sub formă de fumi-gaţii, cât şi în administrare percutană şi intravenoasă. Odată administrate, prepa­ratele pe bază de mercur au un timp de înjumătăţire de 60 de zile iar eliminarea se face prin mucoasa bucală ( explică gingivi-ta, stomatita şi hipersalivaţia), prin rinichi unde poate provoca insuficienţă renală şi prin mucoasa entero - colică.

Mercurul este un toxic al structurilor intracelulare şi explică polimorfismul simp­tomatologie care cuprinde fenomene neuro-psihice, eretism cardiac, tremor, tulburări de personalitate, manifestări gastro-intesti­nale, manifestări renale.

La Eminescu diagnosticul de hidrargirism este clar.

Conf. Dr. Bogdan Popescu arată că în faza hipomaniacală individul este hiperactiv, este hiperproductiv. Eminescu nu a prezentat o boală neurologică organică, întrucât în aceste forme nu există reveniri. Astfel, diagnosticul de paralizie generală progresivă la care se constată demenţă, ataxie, dizartrie, semnul Argyll – Robertson, este complet hazardat. Explicaţia pentru inflamaţia meningelor constatată de Gheorghe Marinescu este otita de care a suferit din copilărie.

Prof. dr. Vladimir Beliş a constatat poli­tizarea bolii lui Eminescu de către politi­cienii liberali, care au dorit să-1 prezinte ca pe un bolnav de sifilis cu mintea rătăcită. Se comentează concluziile unei cărţi despre boala lui Eminescu, scrisă de prof. dr. Gheorghe Scripcaru de la Iaşi, în care autorul relatează autopsia efectuată de Şuţu şi Alexianu la spitalul Brâncovenesc, în prezenţa unor autorităţi locale administra­tive şi judiciare. Buletinul de autopsie con­semnează şi numele a doi îngrijitori anal­fabeţi care au iscălit prin punerea degetului. Diagnosticul lor a fost de meningită cronică a lobilor frontală, cicatrici pretibiale şi aortită luetică (?), fără să se bazeze pe nici un examen anatomo-patologic. Au fost descrise modificări macroscopice datorate intoxicaţiei cu mercur: stomatită, tiflită, nefrită.

Ulterior Şuţu a devenit profesor de psi­hiatrie şi medicină legală şi se pare că a avut îndoieli în legătură cu diagnosticul de lues.

Prof. dr. Irinel Popescu arată în con­cluzie că diagnosticul care se poate susţine la Mihai Eminescu este cel de psihoză maniaco-depresivă, deci de maladie bipo­lară, peste care s-a suprapus o intoxicaţie cronică cu mercur.

Textul a fost realizat de prof. dr. Nicolae CONSTANTINESCU, participant activ la discuţiile prilejuite de această întâlnire.