Eminescu e viu
Se dedică
d-lor profesori dr. Nicolae Constantinescu şi Florin Gheorghe
Au trecut amar de ani de când a murit Eminescu. Am văzut lângă mormântul
său un grupuscul de fiinţe care nu puteau, chiar nu erau în stare, să ne spună
de ce se adunaseră acolo. Trista comemorare a eşuat într-un moment jenant, de
tăcere vinovată şi din partea celor care se declară eminescologi, speriaţi de
ştirile inepte revărsate prin toate canalele. Se pare că urmaşii celor care
l-au vânat şi l-au asasinat pe marele poet au învins. Ei decretează, cu o
suspectă insistenţă, că Eminescu e depăşit, că a devenit „scheletul nostru din
debara" şi - la urma urmei - ce atâta atenţie ar merita poetul, care nici
măcar român nu era... Aceşti zoili l-au făcut pe Eminescu nebun, afemeiat,
lunatic. Însuşi G. Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu" a transcris
acest colportaj abject ieşit din stabilimentul lui Şuţu, deşi îşi răscumpără
greşeala prin formidabilul paragraf final al capitolului „Agonia morală şi
moartea", pe care îl transcriem pentru toţi cei care nu l-au citit:„Astfel
se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l
va ivi vreodată, poate, pământul românesc. ,,APE VOR SECA ÎN ALBIE, ŞI PESTE
LOCUL ÎNGROPĂRII SALE VA RĂSĂRI PĂDURE SAU CETATE, ŞI CÂTE O STEA VA VEŞTEJI PE
CER ÎN DEPĂRTĂRI, PÂNĂ CÂND ACEST PĂMÂNT SĂ-ŞI STRÎNGĂ TOATE SEVELE ŞI SĂ LE
RIDICE ÎN ŢEAVA SUBŢIRE A ALTUI CRIN DE TĂRIA PARFUMURILOR SALE."
Eminescu a fost fericit în copilărie şi
adolescenţă. Restul vieţii a îndurat sărăcia şi foamea. A scris şi a susţinut o
vastă operă jurnalistică, unde a încercat să-şi apere neamul de urgiile
vremurilor. A mai încercat să lupte cu imperiile de la apus şi răsărit, care
pregăteau sfârtecarea ţării. A luptat din răsputeri cu iscoadele acestora, dar
şi cu cozile de topor de la Bucureşti. Şi-a scris geniala operă poetică cu o
îndârjire şi migală de bijutier absolut, înrobit de gândul perfecţiunii -stau
mărturie miile de pagini ale manuscriselor, atâtea câte au mai rămas şi au
avut loc în ediţia critică Perpessicius. Da, jurnalistul Eminescu îi înfuria
pe adversari prin talentul de a scrie adevărul. Da, geniala operă poetică îi
umplea de pizmă pe diletanţii infatuaţi, îi tortura prin perfecţiunea muzicală
a poemelor.
Mihai
Eminescu nu încape în sintagma „ultimul (mare) romantic", aşa doct-academic
încearcă unii adulatori ai mitului/blestemului meşterului Manole, să-l închidă
într-un tipar născocit ca „blestem" al neputinţei culturii şi literaturii
române de a crea fundamental şi peren. Cine are în faţă opera eminesciană în
totalitatea sa simte şi apoi înţelege pe deplin vastitatea spaţiului poetic şi
filozofic, unde, din matrice magică a cuvântului românesc, pulsează etern o
forţă orfică ireversibilă, precum mareea cosmică. Marile poeme filozofice
alcătuiesc un nucleu de plasmă metaforică ce aparţine universalului. Cine
(mai) citeşte încă, în ciuda unor profeţi falşi ai „morţii Galaxiei
Gutenberg", se regăseşte pe sine ca fiinţă gânditoare pe deplin. Poezia
eminesciană, fie şi în traducere, îl ajută pe cititor să redescopere un leac
arhaic: iradierea metaforei, cântecul-descântecul armonic al iubirii şi al
dorului. Deschideţi cartea vrăjită a poeziei prin Eminescu, şi, oricât de pragmatic
şi de prozaic v-aţi considera, precum se credeau studenţii mei americani,
sufletul vostru se va dulce-deschide către toate cele ale fiinţei şi ale
lumilor, către comuniunea cu Dumnezeirea.
Ajuns aici şi acum, obosit şi aproape învins de
zgomotul furios, de lava murdară a cotidianului, aş vrea să vă reamintesc -
spre deplină împăcare - rugăciunea lui Eminescu către Fecioara Maria:
„Crăiasă
alegându-te îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne,
ne mântuie din valul ce ne bântuie,
Fii
scut de întărire şi zid de mântuire,
Privirea-ţi
adorată asupră-ne coboară,
O,
Maică prea curată şi pururea Fecioară, Marie!"
Poezia geniului vindecă şi
acoperă adânci răni sufleteşti.
De aceea eu consider că Mihai Eminescu este viu,
iar poporul român, care a zămislit această minune binecuvântată a lumii, va
dăinui împreună cu limba română.
Prof dr.
Radu ROTARU-Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu