Contribuţia lui Spiru Haret la organizarea învăţământului hortiviticol

   Până la începutul secolului al XX-lea în ţara noastră nu am avut un învăţământ horticol propriu-zis. Cunoştinţele de horticultură s-au dobândit mai întâi în şcolile agricole. „Horticultura, care formează ramura cea mai însemnată a agriculturii în învăţământul agricol din ţara noastră, era reprezentată numai printr-o cate­dră la şcoala de la Herăstrău şi puţine noţiuni sumare predate la scoliile inferioare şi elementare de agricul­tură". Organizarea pe baze moderne şi dezvoltarea învăţământului româ­nesc, în general şi a celui hortiviticol în special, a fost marcată de perso­nalitatea lui Spiru Haret.

Spiru Haret a fost ministrul şcoalelor timp de 9 ani, perioadă deosebit de benefică pentru învăţă­mântul agricol şi horticol. El a folosit toate mijloacele şi a găsit drumul cel mai bun spre a răspândi la sate cât mai multe cunoştinţe de agricultură raţională. Prin Legea din 1901, care-i poartă numele, s-au creat şcoli cu profil hortiviticol şi şcoli de econo­mie casnică şi gospodărie rurală pen­tru fete. Astfel, potrivit legii mai sus menţionate, după anul 1900 apar o serie de şcoli cu profil viticol cum au fost cele de la Odobeşti (1901), Valea Călugărească (1907), şi Huşi (1908) ori cu profil horticol, la Grozăveşti-Bucureşti (1909) şi Dragomireşti Vale (1910).

Spiru Haret a înţeles că „pentru ridicarea satelor noastre, nu este de ajuns numai pregătirea profesională a bărbaţilor şi că trebuie completată şi cu pregătirea femeii de la ţară pentru ca aceasta să devină o bună colabora­toare a soţului, o bună gospodină şi mamă".

Nu a scăpat nici o ocazie „să dea fiinţă" unui număr cât mai mare de şcoli practice de agricultură şi viti­cultură şi să introducă acest învăţă­mânt şi în şcolile primare, în cele normale, în seminarii şi chiar în unele licee prin înfiinţarea de catedre de agronomie. În cele mai vestite licee din ţară din Brăila, Buzău, Botoşani, Bucureşti, Piteşti, Câmpina, Piatra Neamţ şi Turnu Severin au existat catedre de agronomie în cur­sul superior cu 3 ore pe săptămână de cunoştinţe agricole. Încă în 1908 a introdus predarea ştiinţelor agri­cole în şcolile normale şi apoi şi în seminarii. „Preoţii, spunea el, nu-şi pot realiza misiunea lor decât cunoscând viaţa sătenilor, ocupaţiile lor, pentru a putea interveni cu sfatul lor duhovnicesc". De aici necesitatea ca la seminarii să se dea elevilor noţiuni şi din ştiinţele agricole, printre care cele de horticultură şi de creşterea animalelor au avut o pon­dere însemnată. Se considera că numai astfel preoţii puteau să le insufle enoriaşilor „de la amvonul bisericii prin predicile de la sfârşitul slujbei de duminică dorinţa de a-şi organiza gospodării model în care livada cu pomi şi grădina cu legume să nu lipsească".

    Şcolile de agricultură şi viticul­tură au fost înzestrate cu teren, clădiri, inventar şi material didac­tic editat prin Casa Şcoalelor; a fost lărgită programa de studii şi a fost mărit numărul personalului didactic. Spiru Haret a apelat la proprietari şi arendaşi cărora le-a cerut şi a obţinut teren pen­tru fiecare şcoală iar mai târziu a dotat toate şcolile pri­mare cu teren de cultură prin împro­prietărire. A stăruit pe lângă min­istrul de finanţe din acea vreme pen­tru acordarea unei sume importante din excedentele bugetare în vederea înzestrării învăţământului agricol. La schimbarea cabinetelor, printre reco­mandările pe care le făcea funcţionarilor, preciza textual: „să aveţi grijă de înzestrarea şcolilor de agricultură".

Ca urmare a acestor măsuri, numărul şcolilor agricole a crescut de la 3 şcoli inferioare (Strehareţ, Roman şi Armăşeşti) şi o şcoală medie de agricultură (Herăstrău-Bucureşti) câte existau în anul 1893, până la 31 (1 şcoală medie, 8 şcoli inferioare, 15 şcoli elementare şi 7 de economie casnică) în anul 1912.

    La stăruinţa lui Spiru Haret unii proprietari au donat terenuri şi s-au înfiinţat noi şcoli. Astfel, au luat fiinţă şcolile de agricultură din Gemeni (o donaţie a contelui Talevici), Poiana (o donaţie a lui Marineu) şi şcolile din Sopot şi Drăghiceni (donaţii a lui Sava Şomănescu).

Tot lui Spiru Haret i se datorează înfiinţarea, în anul 1902, a învăţământului ambulant. Învăţătorii agricoli ambulanţi itineranţi ţineau cursuri practice în duminici şi zile de sărbătoare, cu teme din diferite sec­toare ale agriculturii.

La Congresul agronomic din 1906 s-a pus din nou problema învăţământului agricol ambulant itin­erant, astfel încât în anul 1911 au fost numiţi 11 învăţători din această cate­gorie cu misiunea de a răspândi în mijlocul sătenilor cunoştinţe de agri­cultură şi horticultură. În anul 1912, pe lângă cei 5 învăţători ambulanţi pentru agricultură, se menţionează 3 pentru pomicultură, unul pentru sericicultură şi 2 pentru creşterea ani­malelor.

Prin Legea din 14 martie 1908 a fost organizat corpul „revizorilor agricoli" ca organ de îndrumare pen­tru cultivarea grădinilor şcolare. Revizorii agricoli recrutaţi dintre absolvenţii şcolilor superioare de agricultură se ocupau fiecare de câte 6 şcoli primare şi 6 săteni de fiecare judeţ. Ca urmare „s-a extins mult cul­tivarea legumelor aflată până atunci exclusiv în mâna cultivatorilor bul­gari, a pomilor roditori şi a unor plante şi soiuri prea puţin cunoscute de săteni".

Prin circulara din 12 aprilie 1901, adresată învăţătorilor şi revizorilor privind necesitatea înfiinţării şi orga­nizării de grădini şcolare, el preciza: „Nu este de ajuns ca elevul să ştie numai a scri, citi şi socoti, a avea cunoştinţe de istorie şi geografie, căci atât nu-i îndestulător; lui îi sunt necesare şi cunoştinţe practice. ...ca şcolarii să poată aranja o mică grăd­ină cu verdeţuri, legume şi pomi fructiferi şi numai atunci putem spune că absolventul şcolii rurale se află înzestrat cu cunoştinţe complete pe care i le poate da şcoala".

În anul 1902, la iniţiativa lui Spiru Haret, a fost sărbătorită pentru prima dată ziua „Sădirii pomilor" care s-a transmis până în zilele noas­tre. Pe timpul lui se sădeau pomi aproape în fiecare şcoală. Ministrul, prin circulare trimise şcolilor, argu­menta importanţa sădirii pomilor şi anume: „Prin această acţiune se con­tribuie la îmbunătăţirea stării eco­nomice a individului şi deci a întregii ţării. La şcoala înconjurată de arbori elevii respiră un aer sănă­tos. Se stimulează spiritul de obser­vaţie a elevilor. Se dezvoltă în şcolari sentimentul de iubire pentru plante. Se întăreşte iubirea de sat şi de ţară. Fiecare doreşte să se întoar­că în locurile unde a copilărit şi caută să vadă cum au crescut pomii pe care i-a plantat şi astfel se strâng legăturile între şcoală şi familie".

Ziua „Sădirii pomilor" se organi­za în fiecare an joia, înaintea Floriilor. În ziua respectivă, elevii din ultimele clase, în grupe de câte 8, „care cu unelte, care cu pomi de plantat, încolonaţi şi cântând plecau de la şcoală spre locul de plantare a pomilor, loc care aparţinea şcolii sau bisericii". Înainte de începerea lu­crului învăţătorii le dădeau expli­caţiile necesare privind tehnica de plantare, le stabileau distanţele de plantare şi dimensiunile gropilor. După plantare pomii erau daţi spre îngrijire unor grupe de elevi din clasele inferioare (M.O.nr.249 din 13 februarie 1902).

    După anul 1990 se fac eforturi pentru alinierea învăţământului românesc la cel european şi se caută cele mai potrivite structuri şi direcţii de aprofundare care să ducă, în final, la creşterea calităţii lui. Din păcate, în activitatea febrilă de aliniere a învăţământului românesc la struc­turile europene, adesea se uită de tra­diţie şi de ce s-a câştigat în decursul timpului în activitatea de educaţie a tineretului în şcolile din ţara noastră.

„Să luăm din învăţământul euro­pean ceea ce este bun, dar să le adap­tăm la specificul condiţiilor de la noi".

Prof dr Nicolae Pomohaci