Spiru Haret şi armata de apostoli ai şcolii

În afară de activitatea didactică, „Omul şcolii", cum a fost supranumit Spiru Haret a desfăşurat o bogată activitate în interesul învăţământului românesc unde a ocupat urmă­toarele funcţii: inspector general al învăţământului, mem­bru în consiliul permanent al instrucţiunii, secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice şi în trei rânduri min­istru al acestui departament.

Raportul său din 1884 asupra învăţământului cuprinde infor­maţii despre starea învăţământului din acea vreme din care cităm: „Este admis, şi e un adevăr, că ţara noastră a realizat în 60 de ani progrese de neînchipuit. Izolată până deunăzi prin situaţiunea sa geografică, şi mai mult încă prin forţa împre­jurărilor, ea s'a găsit deodată într'o situaţiune de inferiori­tate necompatibilă cu vigoarea şi cu inteligenţa poporului său, atunci când a încetat izolarea sa de mai înainte. Energia şi succesul cu care ea luptă de atunci pentru a recâştiga timpul pierdut îi vor da, fără îndoială, locul ce merită în lume.
 Dar trebue să lucrăm prin toate mijloacele pentru ca momentul acela să sosească cât mai curând.

Păturile de jos ale poporului sunt acelea cari au cu deosebire trebuinţă de solicitudinea noastră. Ele sunt ace­lea care au beneficiat mai puţin de lucrarea de transfor­mare din ultimele deceni, şi aceasta este natural, deoarece mişcarea, venită de sus în jos, are trebuinţă de timp mai lung până să se comunice masei. Pentru a lucra asupra masei nu sunt deajuns numai mijloacele administrative, nici, în genere, acele restrânse între limitele unui formalism riguros. Trebue ca toţi care au o putinţă cât de mică de a contribui la ridicarea nivelului poporului  să-şi dea concursul muncii sale, fără tocmeală şi fără ezitare. Corpul didactic, prin numărul cel mare al membrilor săi, prin cultura lor, prin faptul că sunt răspândiţi pe toată suprafaţa ţării şi până în colţurile cele mai îndepărtate, este chemat în prima linie la această mare operă. Ceea ce lucrează el în şcoală este, fără îndoială, meritoriu; dar atâta nu ajunge.

   Dacă învăţătorul ar considera rolul său ca terminat, îndată ce a dat strict cantitatea şi felul de muncă pentru care este plătit, el ar fi un bun funcţionar, dar nu ar merita numele de apostol cu care se glorifica şi nu ar fi un bun patriot. Învăţătorul trebue să înveţe şi să facă mai buni, nu numai pe copii, dar pe toţi cei care au trebuinţă să fie instruiţi şi luminaţi. Conduşi de aceste vederi şi convinşi că aducem ţării un serviciu de primă ordine, noi ne-am silit să utilizăm activi­tatea corpului didactic şi înafară de şcoală, punând-o în serviciul luminării poporului şi al deşteptării lui la o vieaţă intelectuală, morală şi economică mai bună.

    La prima vedere, întreprinderea se părea foarte grea. Se părea puţin probabil ca corpul didactic să-şi impună de bună voie un adaus de muncă şi răspundere.

Modul plin de vrednicie cum el a răspuns la aşteptarea noastră ne dispensează de a mai dovedi cât de netemeinice erau temerile acelea".

   În cei zece ani cât a fost ministru al învăţământului, în perioada 1897-1910, a creat o şcoală, o epocă haretiană - şi post haretiană – după cum o numeşte G. Ţepelea.

   S. Haret a înţeles mai bine decât nimeni altul că învăţământul românesc trebuie să constituie o prioritate naţională şi că, fără un ţăran luminat, România nu poate aspira la dezvoltare economică.

    Pentru a lumina locuitorii satelor el a dat o importanţă deosebită armatei lui de cazaci (aşa numiţi „cazacii lui Haret") în lupta sa contra „mizeriei şi întunericului de la sate". În acest sens spunea: „Am vrut să fac din învăţători o forţă naţională, pe care s-o îndrept contra mizeriei şi întunericului de la sate." Prin întreaga sa activitate a înţeles să transforme şcoala într-un focar de iradiere, cerându-le învăţătorilor să creeze bănci populare, obşti ţărăneşti, cooperative, să nu se rezume numai la activitatea de la catedră, instituindu-se în ade­văraţi „Apostoli ai satelor" (după G. Ţepelea).

    Prin eforturile sale a lăsat o operă ştiinţifică deosebită, a creat acea armată de „Apostoli" ai şcolii care au contribuit la o înflorire fără precedent a patriei sale.

Mulţumim, domnule Spiru Haret.

Prof.dr.Florin-Cristian GHEORGHE

Spiru Haret -un Eminescu al învăţământului românesc

Spiru Haret -un Eminescu al învăţământului românesc

"Veţi şti, domnul meu, că acuzaţiile de instigare, chiar repetate de dumneavoastră, nici nu mă tulbură, nici nu mă înspăimântă. Vă declar că am instigat şi înainte de 1907 şi după 1907, că instig şi astăzi cât pot şi că voi instiga cât voi mai avea zile. Am instigat şi voi instiga pentru scoaterea ţăranilor din întuneric, neştiinţă şi sărăcie. Instig pentru ca masa celor dezmoşteniţi de soartă, de vitregia timpurilor şi de o oligarhie fără suflet să se ridice şi ea în rândul oamenilor." (Răspuns dat în şedinţa Camereri Deputaţilor din 1911, adresat primului ministru conservator Petre Carp.)

Scurtă prezentare 

S-a născut la 15 februarie 1851 în Iaşi. A început să înveţe carte în casă, poate cu mama sa, apoi la şcoala primară din Dorohoi de unde se mută la şcoala primară din Sărărie (Iaşi). Aici are institutor pe Toma Săvescu, care va publica informaţii preţioase despre Spiru Haret şcolar. Acest institutor a avut o influenţă puternică asupra lui Spiru Haret, care, ajuns ministru, a venit la serbarea lui Toma Săvescu, în data de 6 decembrie 1898, unde a rostit un discurs elogios.

În 1862 se mută la Bucureşti unde termină clasa a IV-a primară la şcoala "văpselei de Verde" şi devine bursier pe bază de concurs la liceul Sf. Sava în septembrie ale aceluiaşi an.

Viaţa de liceu o găsim ilustrată în articolul intitulat "Amintiri din viaţa de şcoală", din care cităm: "Perioada aceea de muncă încordată, când fiecare pas înainte era o adevărată cucerire pe care o datoram mai ales stăruinţei noastre, a fost poate aceea care a avut cea mai mare influenţă pentru mulţi dintre noi şi care ne-a dat oţelirea care ne-ar fi lipsit, dacă împrejurările ar fi fost mai uşoare pentru noi".

Termină liceul în 1869, an în care se înscrie la Facultatea de Fizică-Matematică a Universităţii Bucureşti. Din anii de liceu ai lui Spiru Haret au rămas două cărţi redactate - o algebră şi o trigonometrie. Lucrarea intitulată "Curs de trigonometrie" de Spiru C. Haret apare la Typographia Curţii în 1873 fiind "Dedicată Domnului Demetriu Botez ca semn de Profundă Stimă şi Recunostinţă" (toate exemplarele din prima ediţiune vor trebui să poarte două semnături). Lucrarea a servit ca manual de liceu până în 1928 - ediţia a Il-a a apărut în 1894. (Un exemplar din prima ediţie se găseşte la autorul acestor rânduri.)

La terminarea facultăţii, Titu Maiorescu fiind ministru Instrucţiunii Publice, i-a acordat o bursă pe bază de concurs pentru a studia matematicile la Paris. Aici S. Haret şi-a tre­cut din nou licenţa în matematici, în august 1875 şi licenţa în fizică, în iulie 1876.

În 18-30 ianuarie 1878 susţine teza de doctorat intitulată "Sur l'ivariabilité des grands axes des orbites planétaires". Teza a fost susţinută în faţa unei comisii formată din cunoscuţii matematicieni: Puiseux (preşedinte) şi Briat şi Baillard (membrii). S. Haret este astfel primul român doc­tor în ştiinţe matematice.

Teza este publicată în Memoriile Observatorului din Paris şi citată în articole şi cărţi de celebrul matematician Poincaré.

Întors în ţară, Haret este numit profesor la catedra de mecanică a Facultăţii de Matematică în octombrie 1878 (mai întâi cu titlu provizoriu şi apoi titular).

În calitate de profesor a predat cursuri la matematică la Şcoala de poduri şi şosele şi la Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu.

La 3 Iulie 1879 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 31 Martie 1892 devine membru titular.

Aniversarea vârstei de 60 de ani este marcată de apariţia unui volum omagial cuprinzând 1228 pagini, intitulat "Lui Spiru Haret. Ale tale dintru ale tale" (tipărit în 1911). Titlul "Ale tale dintru ale tale" a fost dat de Toma Săvescu. Moare la 17 decembrie 1912.

Lana Del Rey - I Can Fly (Official Audio)