Urmare a unor discuții cu mai multe
persoane împrumutate în franci elvețieni am sintetizat unele aspecte comune vis-a-vis de dispozițiile legale în vigoare.
Aceste persoane având nevoie conjuncturală deosebită de un împrumut
bănesc, în exercitarea libertății lor de a alege sursa legală de împrumut
au recurs la ”piața în domeniu”. În mod surprinzător aceste persoane au constatat că în pofida
libertății economice, liberei inițiative, și liberei concurențe prevăzute și
garantate de art. 45, art. 135 alin. 1, alin.2 lit a) și b) din Constituție[1]nu aveau dintre ce oferte să aleagă pe cea mai avantajoasă pentru ei. Astfel
oferta pe așa zisa piață era limitată numai la cele făcute de câteva bănci private
iar singura bancă cu capital de stat, CEC- ul, se comporta tot ca o bancă
privată și nu ca o bancă a statului care să concureze băncile private în
interesul cetățeanului[2].
În ”libertatea efectivă a lor” au fost nevoiți să aleagă doar între cămătarii ilegali
și băncile private, (singurul gen de ofertă pe ”piață”). Este evident că aceste
persoane erau în fața unui monopol bancar privat, neconcurat de
vreo bancă de stat aflată în serviciul cetățeanului, care să reducă
exagerările nelimitate ale libertinismului acestui monopol privat, în
raport cu drepturile și libertățile cetățenilor în calitate de împrumutați sau
deponenți, ori cumpărători sau vânzători de valută.
În august 2007 în urma consultațiilor
primite de la consilierii bancari la ghișeele mai multor bănci private,
persoanele respective au acceptat să
facă câte un împrumut în francii elvețieni reținând următoarele argumente
”favorabile lor” prezentate de reprezentanții băncilor astfel:
-
francul
elvețian ar fi cel mai stabil dintre valutele în circulație inclusiv
leul; Elveția totdeauna a fost țară neutră în situații de război și cu o
economie în dezvoltare continuă. La afirmația cetățeanului cum că nu are nevoie
de franci elvețieni ci de lei, consilierul bancar i-a precizat că îi schimbă scriptic
în lei și banca îi v-a da lei dar ”împrumutul” se face în franci pentru că
dobânda la acesta este mai favorabilă decât la leu.
-
dobânda
la împrumutul
în francii elvețieni, oferită de băncii la acea dată, era cea mai favorabilă
iar în raport de posibilitățile lor de câștig, potrivit condițiilor generale
ale băncii, dosarele acestora erau eligibile numai pentru franci elvețieni.
Față de dobânzile mai mari la lei sau la alte valute, la acea dată, dosarele
de împrumut ale acestor persoane nu erau eligibile decât pentrui francul
elvețian și deci nu puteau să se împrumute în lei sau alte valute.
-
consilierii băncilor afirmau că împrumutul în
franci elvețieni ar fi o oportunitate, ce nu trebuie scăpată;
-
Cursul
de schimb la francul elvețian când s-au împrumutat în august 2007 era de 1
CHF=1,9861 lei, evident un curs rezonabil;
-
Pentru
a-i convinge li s-au prezentat grafice de restituire a întregului
împrumut cu dobândă fixă, ori clientul raportând graficul de restituire la
cursul de atunci al francului și la veniturile sale a avut convingerea că poate
restitui creditul dobânda și comisioanele și îi mai și rămânea minimul necesar
asigurării existenței familiei sale.
Toate aceste persoane au acceptat
contractul de credit care era preformulat, ”contract de adeziune” fără nici un fel de
negociere, funcționarul bancar de la ghișeu spunându-le că nu are ce să
negocieze[3]
în afara formularului prezentat și a Condițiilor Generale ale băncii stabilite
unilateral de conducerea băncii centrale.[4]
Astfel aceste persoane, care s-au împrumutat, au stabilit cu consilierii
bancari de la ghișeu numai numărul ratelor de restituire, durata
împrumutului și suma maximă sub plafonul calculat de ei, raportat la
garanțiile ce le-au prezentat.
Pe graficul de rambursare semnat
de funcționarul bancar s-a consemnat, (conform și publicității efectuate de
bănci) ”Rată anuală dobândă (%) 3,9”, ”comision de administrare (%) 0,2,
comision de risc valutar zero, fără a fi inclus și comisionul de
procesare de 1,5 % din tot creditul și în raport de acestea s-a stabilit
cât trebuie să restituie lunar din credit, cât din dobânda lunară și cât din
comisioane, până la restituirea integrală. În pofida graficului de rambursare,
în Contractele de credit, la art. 4.3. există clauza ”În primul an de creditare Rata anuală a dobânzi curente este de 3,9 %
pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzi curente
devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de
evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii…”,
iar la art. 6.1 din Contract s-a prevăzut ca împrumutatul să mai suporte și
un comision de procesare e 1,5% calculat prin aplicarea procentului la
întreaga valoare a creditului reținut integral la data împrumutului.
Astfel împrumutații au plătit mult
mai mult decât au semnat atât fiecare cât și reprezentanții băncii prin
Graficul de rambursare, ca urmare majorării unilaterale a dobânzii
sau impuneii unor comisioane. Sub acest aspect graficul de rambursare apare
ca un act fals deoarece în acesta se menține dobânda de 3,9% pe toată
durata restituirii creditului, fiind ulterior majorată unilateral[5]
de bancă conform art. 4.3 din Contract. De menționat că pe toată durata
restituirii creditului numai dobânda de 3,9% îi asigura băncii un
profit de 2,4% dacă suma cu care a împrumutat o constituia într-un depozit
la o altă bancă cu dobândă de 1,5%.
Împrumuturile deși scriptic au fost
în franci elvețieni în realitate, (în august 2007) s-au virat în
conturile folosite la plății de către împrumutați, numai lei la cursul de 1 CHF=1,9861
lei suma corespunzătoare în lei. (deci cursul mic în lei a determinat o sumă
mai mare a francilor elvețieni pe care i-ar fi primit, dar nu i-au primit în
realitate, și ca urmare obligația ”restituirii” ulterioare a unei sume mai mari
în franci elvețieni.)
Pentru toți este evident, acum, că deși
băncile acordau scriptic credite în francii elvețieni în
realitate li se dădea împrumutaților numai lei, și toate plățile se
făceau în lei din conturile în lei create de bănci în raport de cursul
leu-franc elvețian la data acordării creditului. Aceasta rezultă din urmărirea circuitului
scriptic al francilor-elvețieni, franci care nu au ieșit din bancă
dacă ar fi existat, iar împrumutatul a beneficiat în realitate de lei pe
care i-a și folosit cu acordul băncii. Pe de altă parte dacă se verifică
și se calculează lunar totalul creditelor acordate în franci elvețieni și
se compară cu lichiditățile în CHF la datele respective s-ar putea constata că
băncile nu aveau în fapt această sumă în franci elvețieni pentru a onora
contractele de împrumut, ci numai lei ceea ce induce întrebarea dacă nu
cumva ne aflăm în fața unor eventuale înșelăciuni.[6]
Faptele sunt mult mai complicate decât o simplă înșelăciune deoarece pe piața
bancară din România se pare că nu au intrat franci elvețieni la nivelul
împrumuturilor scriptice în franci elvețieni, cauzându-se astfel o criză de
franci elvețieni pe piață și o creștere fictivă a francului elvețian în raport
cu leul. Cu cât se ”acordau” mai multe credite scriptice în franci elvețieni,
cu atât mai mult creștea lipsa de franci elvețieni pe piață ca urmare a
faptului că împrumutați deși nu au primit și folosit franci elvețieni, trebuia
să procure franci elvețieni pentru a-și plăti ratele băncilor.
Ca urmare în interesul băncilor
creditoare s-a creat o criză artificială de franci elvețieni și astfel
cursul CHF a crescut față de august 2007 de la 1, 9861 lei la 2,9800 lei în
ianuarie 2008 și nu s-a oprit aici ajungând în 16.01.2015 la 4,5 lei un CHF.
Oare dacă băncile ar fi introdus în România atâția franci elvețieni cât
pretind că au împrumutat populația atunci pe piața românească nu s-ar fi găsit
franci elvețieni care ar fi asigurat un curs valutar acceptabil și nu am fi
ajuns într-o astfel de situație? Este
o întrebare la care ar trebui să caute
răspunsul mai multe autorități ale statului cu atribuții în domeniu.
Se afirmă că atunci când mergeau la
bancă să plătească rata lunară în franci elvețieni, li se spunea că nu are
franci elvețieni de vânzare dar pentru a achita rata vor face acte de
”cumpărare” la cursul băncii și apoi le dădea chitanță că au predat franci
elvețieni (pe care nici nu-i vedeau), operându-le în contul de împrumut
”restituirea” în franci elvețieni care în realitate fusese în lei.
Astfel s-a mai plătit băncii și comision de cumpărare a francului elvețian
pe lângă cursul ridicat afișat de banca respectivă, deși nu era nici o cumpărare
reală.
Ca să evite cursul de schimb fictiv din lei în franci, unii
împrumutați au aflat care bănci nu au dat împrumuturi în franci mai mult
decât aveau în realitate și într-adevăr au găsit la acestea CHF de vânzare
la un curs mult mai mic decât cel afișat la banca de unde luaseră împrumutul.
Încercând să înțeleg ce se întâmplă și cum sunt prejudiciați consumatorii (împrumutații) de aceste bănci
comerciale (comercianți) am reușit să desprind câteva idei:
1.
”Inovația” creditelor în franci elvețieni
respectiv a acestui produs bancar a aparținut băncilor și nu credem că au
fost puse pe piață pentru a pierde și a-i favoriza pe împrumutați. Nu
clienții băncilor au avut inițiativa acestor modalități de creditare iar în
media, băncile au efectuat publicitatea acestora prezentându-le ca o deosebită
oportunitate.[7]
2.
Se
pare că inducerea în eroare
s-a făcut prin modul de prezentare a francilor elvețieni ca fiind cea mai
stabilă monedă; și într-adevăr era mai stabilă dacă nu se foloseau anumite
manopere ilegale care au favorizat această inducere în eroare și dezechilibrat
pe piață cererea și oferta de franci; la aceasta se adaugă și starea de
nevoie în care se aflau împrumutații fiind ușor convinși că nu
exista o altă variantă de împrumut la nivelul posibilităților acestora și
nesesizând astfel riscul de leziune.[8]
3.
Sunt
indicii de o posibilă destabilizare
pe piața românească a francului elvețian prin acordarea de credite fictive
în franci elvețieni, în sume ce nu se găseau nici în bănci și nici pe piața
românească, dând în realitate lei și pretinzând ca restituirea să se
efectueze în franci elvețieni, sau în lei dar la noul curs influențat masiv
în sens crescător; prin aceasta în faza de ”restituire” a ratelor în franci
elvețieni s-a creat o cerere excesivă de franci elvețieni în condițiile unei
oferte nesemnificative probabil datorită faptului că nu aveau și nu au
introdus în România franci elvețieni la nivelul pretinselor împrumuturi
acordate.
4.
Sunt
indicii de dezechilibrare a pieții
valutare a francilor elvețieni în favoarea băncilor și în defavoarea
împrumutaților; în locul francilor elvețieni (pe care în fapt nu i-au dat
împrumutatului) băncile au pretins și primit mai mulți lei devalorizați
artificial numai în raport cu francul
elvețian dar care au valoare mai stabilă numai în raport cu euro și
respectiv dolarul;
5.
Oare
destabilizarea francului elvețian și dezechilibrarea pieței francilor
elvețieni în favoarea băncilor și defavoarea împrumutaților este un rezultat
al unor manopere cu aspect fraudulos și nu al evoluției unei piețe valutare
concurențiale?
6.
În
fapt sunt credite fictive
în franci elvețieni deoarece în realitate mulți împrumutătorii nu au primit
și folosit franci elvețieni ci lei[9]
iar restituirea datoriei trebuia făcută în franci elvețieni la cursuri
valutare, ulterioare exagerate;
7.
Oare
lei obținuți de bănci de la împrumutați prin modalitatea creditelor fictive
în franci elvețieni evident la cursuri mai mari chiar duble față de cursul
de la data împrumutului nu ar fi putut fi folosiți la cumpărarea de dolari
și euro, valute cu curs aproape constant, și scoaterea acestor valute din țară,
cu toate implicațiile ce decurg din aceasta?
8.
La
obținerea de venituri prin modalitatea de mai sus se mai adaugă folosirea așa ziselor comisioane[10]
care în opinia noastră sunt pentru a masca majorarea dobânzilor; de pildă
când obțin un împrumut, banca îmi percepe comision[11]
de analiză a dosarului de împrumut, deși acesta trebuie să fie în sarcina
băncii-împrumutătoare pentru că ea își evaluează riscurile sale în raport de
împrumutat. De asemenea comisionul de administrare pretins de bancă
împrumutatului (0,20 % din soldul lunar al creditului[12])
trebuie să-l suporte tot banca deoarece își administrează doar
restituirea sumelor pe care le depune lunar împrumutatul din creditul
obținut. Comisionul de procesare de 1,5 % din valoarea creditului este o
dobândă mascată, deoarece procesarea trebuie să fie în sarcina celui
care vinde creditul nu în sarcina celui ce-l cumpără. Este cunoscut că în afară
de preț alți comercianți decât băncile comerciale nu mai pretind vreun comision
de procesare a produsului pe care îl vinde.
9.
Pe
de altă parte Banca impune împrumutătorului să plătească primele de
asigurarea a garanțiilor creditului, iar despăgubirea să fie cesionată
în favoarea băncii, deși în primul rând interesul asigurării garanției este al
băncii și nu a împrumutatului.
10.
La
art. 11 din Contractul de credit se prevede: scadența anticipată, declararea
acesteia este necondiționată, ceea ce înseamnă că aceasta este la discreția
băncii fiind evident o clauză abuzivă.
11.
Ar
fi relevant pentru o înțelegere corectă a realității să se calculeze
și să se facă public cât câștigă o bancă la un credit în franci elvețieni
acordat în 2007 și să zicem unul achitat în 31.dec.2015; altul achitat în
31.XII.2016 sau altul 31.XII.2025, relevând cât câștigă la fiecare pentru:
comisionul de analiză a dosarului; comisionul de administrare, comisionul de
risc, comisionul de procesare, comisionul de restituire anticipată, din
diferența de curs valutar de la de la 1, 9861 lei în august 2007 la la 4,5 lei
un CHF în 16.01.2015 și în continuare. (observăm că numai la cursul valutar este
o creștere a câștigului băncii de peste 100%, la un astfel de împrumut); Oare
în România, băncile au plătit impozitul datorat pe câștigul obținut din 2008
până în prezent numai din aceste
operații cu franci elvețieni?
Scurte
observații pe seama unor soluții propuse în media:
1.
Reeșalonarea creditelor pe perioade mai lungi
pentru a micșora ratele lunare; o astfel de soluție favorizează băncile prin
actualizarea datoriei la cursul prezent majorat artificial și apoi reeșalonarea
plății datoriei pe o perioadă mai mare de timp. Soluția este în defavoarea
cetățeanului prin amânarea plății unei datorii majorate artificial dacă nu
se înlătură ceea ce este abuziv din aceste contracte;
2.
Subvenționarea de la stat a diferenței de curs
ceea ce echivalează cu favorizarea băncilor în câștiguri exagerate, și
suportarea acestei subvenții de întreaga
populație;
3.
Plafonarea câștigului bancar anual la
împrumuturile în franci elvețieni, la maxim 20% din cursul la care s-a obținut
creditul, ar apărea ca o măsură justă dar aplicarea acesteia ar fi ca o discriminare față de cei care au achitat
creditul în franci elvețieni precum și față de împrumutații în alte valute;
Modificarea legislației în vigoare conform Directivei 2014/17 CE. Dar legea se
aplică pentru viitor or ce facem cu cei care au fost prejudiciați până în
prezent?
4.
Atacarea
la Curtea Constituțională a României a
O.U.G. nr. 50/2010 deoarece contravine, art. 45 și art. 115 alin.(6) din Constituție în care se
dispune: ”(6) Ordonanțele de urgență nu
pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul
instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție,
drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în
proprietate publică.” Avocatul Poporului ar putea să analizeze această
ordonanță de urgență și să acționeze în consecință conform art. 146 lit. d) din
Constituție, iar în cursul proceselor instanța și părțile pot ridica excepția
de neconstituționalitate a acesteia.
5.
Intervenirea
Înaltei Curți de Casație și Justiție cu recurs
în interesul legii și declararea ca abuzive a comisioanelor bancare ce nu
au justificare în suportarea lor de către împrumutat și nici temei în fapt și
în drept, precum și a oricărei clauze nenegociate, defavorabile excesiv
împrumutatului, impuse, inclusiv dobânda variabilă ca o clauză aleatorie[13],
precum și interpretarea unitară a art. 1221 alin.1 și 2 din noul Cod
civil privind leziunea[14];
6.
Perioadă
de grație pentru cei în imposibilitate de plată, nu este o soluție până nu se
clarifică dacă și cum au fost încălcate legile precum și curățirea[15]
contractelor de credit de clauzele abuzive, ilegale, de orice act de practică
comercială incorectă. ( Legea nr. 363/2007; Legea nr. 193/2000; Legea nr.
296/2004)
7.
Sesizarea
B.N.R., a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a Consiliului concurenței, pentru ca în
cooperare cu FED-ul din SUA, autoritățile competente din Anglia și ale U.E. să
verifice[16]
dacă și în România băncile au manipulat sau nu cursul valutar.[17]
8.
Cercetarea
de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism a faptelor dacă nu cumva se încadrează în infracțiunile prev. de art. 244, art. 297,
art. 321 și art.367 din C.p.
9.
Soluționarea
litigiilor prin mediere, sau prin negociere directă, ori pe cale
judecătorească, dar numai după clarificarea de către autoritățile competente a
legalității contractelor care de fapt au același conținut la toți
împrumutații în mod deosebit a clauzelor
vădit abuzive. Numai astfel împrumutații pot negocia în deplină cunoștință de
cauză, a drepturilor ce li se cuvin, a temeiurile de drept și de fapt ale
obligațiilor reciproce, etc.
10. Aprobarea
și promulgarea unei legii a falimentului personal cu reglementări rezonabile,
și stoparea îmbogățirii fără justă cauză de o parte sau alta.
[1] În art. 45 din
Constituție se dispune: ”Libertatea
economică. Art. 45. Accesul liber
al persoanei la o activitate economică, libera
inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.” În art. 135 alin.1
și alin.2 lit. a și b din Constituție se dispune: ”Economia Art. 135.
(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă
și concurență. (2) Statul trebuie să asigure: a)libertatea
comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; b) protejarea intereselor
naționale în activitatea economică, financiară și valutară.”
[2] Credem că o
bancă a statului trebuie să fie în
slujba cetățeanului și să nu urmărească în primul rând profitul pe seama
cetățenului. Astfel prin practicarea unor dobânzi mai mari la depozite și mai
mici la creditele acordate persoanelor fizice și juridice române să influențeze,
limiteze în mod rezonabil, concurențial
monopolul băncilor private.
[3] Or pentru
valabilitatea unui contract altul decât cel de adeziune este esențială negocierea
părților, și consimțământul acestora neviciat de dol. Conform art. 1182 alin.1 din Codul civil ” (1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a
unei oferte de a contracta.” Dolul conform art. 1214 alin.1 din
Codului civil viciază consimțământul contractual astfel: ”(10 Consimțământul
este viciat prin dol atunci când
partea s-a aflat într-o eroare provocată
de manopere frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor
împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.”
[4] Potrivit art.
80 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului: ”O clauză contractuală va
fi considerată ca nefiind negociată
direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da
posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare
practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” Or
potrivit art. 79 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, o astfel de clauză
contractuală nenegociată direct cu consumatorul, este abuzivă.
[5] Aceasta apare
ca o majorare unilaterală discreționară
și nu ca o majorare în raport de condiții clare prestabilite, rezonabile și
convenite în urma unei negocieri.
[6] A se vedea practicile înșelătoare prevăzute de
art. 5-7 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu
legislația europeană privind protecția consumatorilor.
[7] În art. lit. i)
din Legea nr. 363/2007 se dispune: ” i) invitatie
de a cumpara - prezentarea comerciala prin care se mentioneaza
caracteristicile si pretul produsului intr-un mod corespunzator mijloacelor
utilizate pentru aceasta și care, prin urmare, permite consumatorului
achizitionarea de produse;”
[8] În Codul civil
la art. 1.221 o astfel de situație este considerată leziune și este definită astfel: ”(1) Există leziune
atunci când una dintre părţi, profitând
de starea de nevoie, de lipsa de
experienţă ori de lipsa de
cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte
persoane o prestaţie de o valoare
considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea
propriei prestaţii. (2) Existenţa
leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.” Leziunea
este premeditată dacă este urmată cum ar fi de pildă de manipularea cursului
valutar.
[9] De altfel prin
reglementările BNR plățile în
România se fac în lei și nu în
franci elvețieni or destinația acestor credite era cunoscută de băncile
creditoare.
[10]
Până la OUG nr. 50/2010 aceste comisioane nu
aveau o acoperire legală. Însă prin art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de
analiza dosar, de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata,
costuri aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile
prestate la cererea consumatorilor. După părerea noastră art. 36 din OUG nr.
50/2010 este susceptibil de
neconstituționalitate, deoarece reprezintă o imixtiune a Guvernului prin
ordonanță contra libertăților fundamentale prev. de art. 45, art.135 alin.1 și
alin. 2lit. a și b din Constituție. Această Ordonanță a Guvernului
contravine art. 115 alin.(6) din Constituție în care se dispune: ”(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi
adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul
instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile
electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate
publică.” Avocatul Poporului ar putea să analizeze această ordonanță de
urgență și să acționeze în consecință conform art. 146 lit. d din Constituție.
[11] Comisionul este
un procent din serviciul prestat beneficiarului (comitentul) de către
comisionar, plătit comisionarului. Comisionul se suportă de beneficiarul serviciului or în cazul în care am
obținut banii împrumutați de la bancă, numai
banca este interesată să-și primească
ratele din împrumut și să le
administreze ea fiind propriul comisionar și bineînțeles și beneficiar.
[12] Oare din moment
ce am obținut creditul și am ridicat banii din cont, ce îmi mai administrează mie banca, ca să justifice reținerea a
0,20% din tot creditul cu titlu de comision de administrare, nu o singură dată
ci în mod repetat lunar, aplicându-se la restul de restituit?
[13] Contractul de
împrumut bancar trebuie să fie un
contract comutativ și nu să includă clauze aleatorii care l-ar transforma
în contract aleatoriu. Conform art. 947 din vechiul Cod civil ”Contractul cu
titlu oneros este comutativ, atunci când obligația
unei părți este echivalentul obligației celeilalte. Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde,
pentru una sau toate părțile, de un
eveniment incert.” Potrivit art. 1635 din vechiul Cod civil: ”Contractul
aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte, în privința beneficiilor
și a pierderilor pentru toate părțile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert. Astfel
sunt:1. Contractul de asigurare;2. Împrumut nautic;3 jocul și prinsoarea;4. Și
contractul de rendită pe viață.” Observăm că contractul bancar nu este contract aleatoriu. Or atunci într-un
astfel de contract nu are ce căuta o clauză privind impunerea dobândei
variabile în funcție de politica băncii. Potrivit art. 1173 din noul Cod civil
contractul bancar este un contract comutativ și nu aleatoriu: ”(1) Este
comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența
drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este
determinată sau determinabilă. (20 Este aleatoriu contractul care, prin natura
lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui
câștig și o expunere totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un
eveniment viitor și incert.”
[14]
”Potrivit art. 1221 din noul Cod civil ”(1) Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți,
stipulează în favoarea sa ori a unei
alte persoane o prestație de o valoare
considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea
propriei prestații. (2) Existența leziunii se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului.”
Referitor la sancțiunea leziunii în art. 1222 din noul Cod civil se dispune:”
1) Partea al cărei consimţământ a fost
viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea
daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.(2) Cu excepţia cazului prevăzut
de art. 1221 alin. (3), acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din
valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia
promisă sau executată de partea lezată.
Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.(3) În toate
cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei
creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile art.
1213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.”
[15] În art. 12 și
art. 13 din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 76/2012 se prevede că banca este obligată să elimine din toate
contractele clauzele abuzive identice cu cele constatate de instanță prin
hotărâri definitive în diferite spețe că au fost abuzive și le-au anulat
astfel: ” Art. 12. 1) In cazul in care
constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, organele de control prevazute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul
sau, dupa caz, sediul profesionistului, solicitand
obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare,
prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit art. 11.
(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la art. 30 si 31 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii. Art. 13. 1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizae in cadrul activitatii profesionale. (2) In cazul prevazut la alin. (1), instanta va aplica si amenda contraventionala prevazuta la art. 16. (3) Daca instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contraact, va anula procesul-verbal intocmit.(4) Hotararea este supusa numai apelului. Art. 14 Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.
(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit art. 11.
(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la art. 30 si 31 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii. Art. 13. 1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizae in cadrul activitatii profesionale. (2) In cazul prevazut la alin. (1), instanta va aplica si amenda contraventionala prevazuta la art. 16. (3) Daca instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contraact, va anula procesul-verbal intocmit.(4) Hotararea este supusa numai apelului. Art. 14 Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.
[16] Respectarea reglementărilor BNR;
Directivelor și Regulamentelor UE; Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților
în relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația
europeana privind protecția consumatorilor; Codul Civil, Legea nr. 296/2004;
Legea nr. 148/2000; Legea nr. 158/2008; Legea nr. 312/2004, Legea nr. 289/2004
(art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 289/2004 ar trebui analizat și atacat ca
neconstituțional creind o discriminare, de către Avocatul Poporului sau de cei
care sunt în procese cu băncile); Legea nr. 297/2004; art. 244 din Codul penal,
etc.
[17] 12 XI. 2014.Cinci mari bănci din
Europa și Statele Unite au fost amendate cu o sumă totală de 3,4 miliarde de
dolari pentru manipularea pieţei valutare. Băncile HSBC şi Royal Bank of Scotland din Marea
Britanie, Citigroup şi J.P. Morgan & Chase din SUA și UBS din Elveţia au
acceptat să plătească acestă sumă pentru a închide o investigație aflată în
desfășurare, informează Reuters. Cea mai mare amendă a fost primită de UBS,
care trebuie să plătească 661 milioane de dolari către autoritățile din SUA și
Marea Britanie. În puls banca a fost amendată și de autoritățile din Elveția cu
134 milioane de franci elvețieni. Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/amenda-banci-manipularea-pietei-valutare-514364.html#ixzz3PIqkpo4R
Conf.
univ. dr. Dabu Valerică
Av. Guşanu
Ana Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu