Interviu senzational cu Giovanni Sartori

Politologul italian Giovanni Sartori a murit pe 4 aprilie, la vârsta de 93 de ani.

Cu două luni înainte, el acorda pentru Il Giornale un interviu senzațional.

  

Profesore, ați spus recent că suntem supuși unei invazii.

În Franța, intelectualii de stânga încep să vorbească asemenea colegilor lor de dreapta. Multiculturalismul a eșuat, fluxurile migratorii din țările musulmane nu mai pot fi suportarte, islamul nu se poate integra în Europa democratică... Spun aceste lucruri de zeci de ani.

Și dvs vorbiți ca dreapta ...

Stânga, dreapta, lucrurile astea nu mă interesează. Ce mă interesează este bunul simț. Vorbesc din experiență, pentru că studiez acest lucruri de ani de zile. Încerc să înțeleg care sunt mecanismele politice, etice și economice care reglează raporturile dintre Islam și Europa, pentru a propune soluții la dezastrul în care ne-am adâncit.

Care dezastru?

Acela de a ne imagina că putem integra în mod pașnic o vastă comunitate musulmană, fidelă unui monoteism teocratic, care refuză să separe puterea politică de cea religioasă într-o societate occidentală democratică este o mare iluzie. Din această fantasmă s-a declanșat războiul, tot mai deschis, pe care îl trăim acum.

De ce?

Pentru că Islamul, în cursul ultimilor 30 de ani, s-a trezit într-o manieră agresivă. Și-a inflamat adepții, gata să se arunce în aer, ajutați de noi tehnologii din ce în ce mai periculoase.

Este un islam incapabil să evolueze. Este un monoteism teocratic înțepenit în secolul VII, incompatibil cu monoteismul occidental. După victoria de la Viena în 1683, aceste două realități s-au ignorat reciproc; astăzi se înfruntă din nou.

De ce este imposibilă coabitarea?

Pentru că societățile libere occidentale sunt întemeiate pe democrație, pe suveranitatea poporului. Islamul este întemeiat pe suveranitatea lui Allah. Iar dacă musulmanii pretind să aplice acest principiu în Occident, atunci conflictul este inevitabil.

Credeți așadar că integrarea musulmanilor în societățiel noastre va fi imposibilă?

De la anul 630 după Hristos, istoria nu a înregistrat nici o integrare islamică reușită în sânul societăților nemusulmane. Priviți la India sau la Indonezia.

Deci, dacă în țările lor musulmanii trăiesc fără probleme sub suveranitatea lui Allah, dimpotrivă, în Occident...

Dacă musulmanul imigrant din Occident continuă să adere la un asemenea principiu și refuză valorile noastre etice și politice, aceasta înseamnă că nu se va putea integra niciodată.

Și multiculturalismul?

Ce numim noi multiculturalism? Ce înseamnă el? Multiculturalismul nu există. Stânga, care flutură fără încetare acest termen, nu știe nimic despre Islam, ea ține discursuri de ignoranți. Chinezul a continuat să rămână chinez chiar și după 2000 de ani și coabitează pașnic în orașele noastre cu tradițiile și obiceiurile lui. La fel și europenii evrei. Nu și muslmanii. În sfera privată au dreptul de a-și profesa religia, dar politic trebuie să accepte suveranitatea populară. Altfel, nu au ce căuta în Occident.

Dacă un ins de stânga v-ar auzi vorbeșe astea, v-ar trata drept xenofob.

Stânga este scandaloasă. Nu are curajul de a înfrunta problema. Și-a pierdut ideologia și pentru a părea progresistă se agață în mod rușinos de cauza nefastă a ‘porților deschise tuturor’. Solidaritatea este bună, dar ea nu este de ajuns.

Ce e de făcut?

Să fie stabilite reguli și să se vegheze ca ele să fie respectate. Imigrația în Europa a atins cifre de nesuportat. Orice imigrant trebuie să primească o viză, documente în regulă, o identitate clară. Clandestinii, ca și orice persoană care trăiește ilegal într-o țară, trebuie expulzați. Iar cei care rămân nu trebuie să obțină dreptul de vot, căci dacă le acordăm acest drept, musulmanii își creează propriul partid politic și grație ritmului natalității lor, mortal pentru noi, peste 30 de ani vor avea majoritatea absolută. Iar noi, deveniți minoritari la noi acasă, vom fi obligați să trăim sub legea lui Allah, sharia. Am trăit 30 de ani în Statele Unite. Am beneficiat de toate drepturile, cu excepția dreptului de vot. Și totuși am trăit foarte bine.

Și în ce privește debarcările masive de imigranți pe țărmurile noastre?

Fiecare urgență are etapele sale. Noi am ajuns în ultimul stadiu: cel de război.

Trebuie trimise avioane asupra coastelor libiene, trebuie scufundate ambarcațiunile lor goale. Este singurul mijloc de descurajare a invaziei asupra Europei.

După două trei atacuri vor renunța.

Astfel, dacă vor dori să intre în Italia, vor trebui să găsească alte căi, mai ușor de controlat.

Unii intelectuali susțin că tot Occidentul este responsabil...

Sunt intelectuali stupizi, autodistructivi. Știu și eu că Inchiziția a fost o oroare. Dar această perioadă de fanatism Occidentul a depășit-o de secole. Islamul nu.

Islamul este incapabil să evolueze și va rămâne mereu anchilozat în scolul VII.

Este o lume imobilă, care nu a intrat niciodată în societatea industrială, nici măcar țările cele mai bogate, ca Arabia Saudită. Au petrol și averi colosale, dar nu produc nimic, și cumpără din străinătate toate produsele finite. Simbolul economiei lor nu este producția, ci piața, ‘suk’.

Unii zic că contactul, schimbul între civilizații diferite ar fi o sursă de bogăție.

Dacă există un respct reciproc și voința de a trăi împreună, atunci ar putea fi așa.

Altminteri, nu este nici o bogăție, ci război.

Un război în care arma cea mai puternică, demografia, este de partea lor.

Și Europa ce face?

Europa nu există. Nu s-a mai văzut o instituție politică mai stupidă decât această Europă. Favorizează imigrația persoanelor, gata să muncească pentru un salariu mai mic decât cel al mâinii de lucru europene, devastând astfel economia continentului, favorizând șomajul concetățenilor noștri și sărăcia.

Cum ar arăta Europa dvs ideală?

O Europă confederală, compusă doar din primele șapte state membre, al cărei Președinte ar trebui să fie și directorul Băncii

Europene și o singură Curte Supremă, ca în Statele Unite. Europa actuală a Bruxelles-ului, care numără 28 de state (curând doar 27) și 28 de limbi diferite este o entitate defunctă.

Această Europă care vrea să continue să se extindă, integrând și țări musulmane, dar în același timp neștiind cum să se apere în fața fanatismului islamic, este ridicolă și iresponsabilă.

Cum se va termina povestea asta cu Islamul?

Când am ajuns la bomba umană, la martiriul în numele lui Allah, aceasta înseamnă că înfruntarea se apropie de punctul culminant.

Dosarul de interdicție a lui Mihai Eminescu

Plagiatori de ieri și azi

Numarul 32

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Corespondența dintre Titu Maiorescu și Matei Eminovici

Stimate
Domnule Maiorescu.

Sunt informat de la Dnul Căţă Niculescu că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav şi vă rog din suflet răspunde-ti-mi urgent unde să găseşte ca să vin al lua la mine pentru vr’un an, şi dacă bine voiţi a’mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vr’o 200 într’un loc şi să’i iau şi să’i cheltuiesc toţi pentru el.

Terminând şi în considerare distinsei stime ce’o avea el pentru Dvoastră sunt deplin convins că’n cel mai scurt timp posibil voi primi un răspuns exact de la Dvoastră şi veţi îndatora prin aceasta şi pe

Servul Dumneavoastră

Locot Eminovici M

Adresa Lc Eminovici Comandantul Comp 1 din al gl al 9-lea de Dorobanţi,

Cazarma la Aslan,

R Sărat

R. Sărat, 1883, Iulie 18.

Notația facută pe scrisoare de Titu Maiorescu:

˝Nu i-am răspuns; a venit la Bucureşti, a luat din vechea locuinţă a lui Mih Em un ceasornic de aur, rămas în păstrare acolo, a venit să mă vadă promiţând ajutor bănesc pentru întreţinerea fratelui…˝

Pagina 1.                                                                                          Pagina 2.

NR. Întrucât adnotarea făcută de Titu Maiorescu este scrisăcu creionul şi greu de descifrat, am reprodus în text numai ceea ce am putut descifra noi.

Pagina 3.

Al doilea document pe care ţl prezentăm este scrisoarea adrestă de Căpitan Matei Eminescu (alias Eminovici) din Mizil la data de 1895 februarie 2/14, aflată la cota II-75. Pentru că este greu de citit, o reproducem în întregime împreună cu observaţia făcută de T Maiorescu.

  

Prea Stimate

Domnule Maiorescu,

Respectuos vă rog să bine voiţi a încredinţa biblioteca fratelui meu care a rămas la Dumneavoastră în urma mprţii sale Dlui I. Dumitriu purtătorul acestei scrisori şi pe care eu l’am însărcinat a mi’o expedia la adresa mea. Bine voiţi vă rog a primi încredinţarea distinsei mele stime, 

Căpitan Matei Eminescu 

Alias Eminovici Mizil

1895 Febro 2/14

Notă a lui Titu Maiorescu făcută pe scrisoare:

˝Răspuns oral aducătorului scrisorii că în urma morţii lui M. Eminescu nu mi s’a remis nimic din partea lui Em /17 Fe 1895˝

A treia scrisoare pe care o publicăm este datată Mizil, 1895, Aprilie 14 şi semnată Inginer Matei Eminescu.

Prea Stimate

Domnule Ministru

Întorcându-mă acasă de la delimitarea unei moşii, am găsit o scrisoare a colegului meu, inginer Dimitriu, care-mi spune între altele crept răspuns la epistola ce v’am adresat’o prin el relativă la biblioteca lui Mihai; a fost tratat aspru de Dumenavoastră, că-ati fi spus că acea bibliotecă nu e la Dumneavoastră şi că sunteţi tare prevenit pe mine, căci am acţionat pe Domnii Socec, Moţun şi în special pe evreii Saraga din Iaşi, evrei dedspre care a’ţi spus că au autorizaţie de la sora mea, fostă Mme Doogle. 

V’am căutat în urma citirii acestei scrisori şi nu v’am găsit acasă, şi întâlnind pe Dl Kibici i-am narat cum stau lucrurile des facto, şi mi-a spus că după toată probabilitatea nu aveţi cunoştinţă de ele şi că, atât Dl Socec cât şi ceilalţi doi v’au indus în eroare arătându-vă numai ceea ce le-au convenit, că altfel nu-şi poate explica cea ce’i spun şi că să caut negreşit a mă prezenta la Dumneavoastră şi a vă expune adevărul.

Am căutat în urmă şi am întâlnit pe Dl Pătraşcu dar pe acesta l’am găsit adept credincios al Secolului în care trăim (calificat de Mihai într’o scrisoare a sa către tata ˝Secolul perversităţii˝) căci prin cărţi vi le dedică și vă face elogii şi din gură vă înjură şi dacă am venit aşa am scurtat vorba˝.

Respectuos vă aduc la cunoștiință că la 20 curent am aveni în București și vă rog ve’ți binevoii a mă primii în audiență spre a vă convinge de cum stau lucrurile.

Bine voiți vă rog a primi încredințarea distinsei mele stime.

Inginer Matei Eminescu

Mizil

1895 Aprilie 14

STRUCTURI ORFICE ÎN LIRICA LUI LUCIAN BLAGA

"Contemporan cu fluturii / cu Dumnezeu", poetul ne vorbeşte, dincolo de timpul / spaţiul relativ, din interiorul marii patrii a Cuvîntului.

Toţi sîntem fii ai Cuvîntului, fiinţăm întru Logos ca "acreditaţi ai unei ordini duminecale". Noua arhitectură a sacrului pe care o înalţă Blaga e zidită din "cărămizi” mitice, iar grafemul model al acestui original spaţiu poetic e, între altele, şi linia ondulată a plaiului mioritic. 

Prin structurile de vase comunicante ale operei sale pulsează o magmă poetică, mitică, filosofică de o incredibilă forţă iradiantă.

"Rob orgiastic" al unei "patimi demonice" - metafizica, românul Lucian Blaga nu descrie lumea fenomenală, ci creează noi lumi, încrezător în forţa Cuvîntului. Paradoxal: pînă către vîrsta de 4 ani, copilul Lucian n-a vorbit. Comentariul din "Hronicul şi cîntecul vîrstelor" - "am intrat în lume sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvîntului" - trimite către noima mitului.

Tăcerea - stare adamică - îşi pune astfel pecetea asupra întregii sale opere, fiind minus-cuvînt. 

Spaţiul poetic este un spaţiu imaginar. Sensibilitatea poetică modernă a pulverizat tiparele calme ale clasicismului, a indus în interiorul poeziei centre ale neliniştii, trasînd o nouă tipologie a spiritului. 

Noi considerăm spaţiul poetic drept o topologie a metaforei. Ca o constelaţie - axis mundi multiplă - în care pulsează concentrări de masă metaforică cu acţiune circular-elicoidală. Am numit aceste zone de maximă densitate mitic-metaforic drept centre de iradiere metaforică; rangul lor este dat de încărcătura mitică şi de penetraţia frecvenţială: tăcere, cîntecul, cuvîntul, lumina, somnul, muntele, timpul, noaptea, umbra, drumul, sîngele, focul, mirabila sămânţă. 

Analiza topologică a centrelor de iradiere metaforică descoperă în şi în jurul acestor concentrări de plasmă metaforică un continuum spaţiu / timp ai structurii orice. 

Structura orficâ e un pattern de adîncime al marii poezii, o organizare matricială a cîmpului de forţă sacră a Cuvîntului. A unui cuvînt ziditor şi apotropaic, îmblînzitor a tot ce se ascunde, sălbatic, în Fiinţă. 

Viziunea eminesciană din "Memento mori" e o rescriere a imploziei unei astfel de structuri orfice: 

"De-ar fi aruncat în caos arfa-i de cîntări îmflată, 

Toată lumea după dînsa, de-al ei sunet atîrnată, 

Ar fi curs în văi eterne, lin şi-ncet ar fi căzut... 

Caravane de sori negri, cîrduri lungi de blonde lune 

Şi popoarele de stele, universu-n rugăciune, în migraţia eternă 

de demult s-ar fi pierdut." 

Prăbuşirea în sine a Cosmosului, rătăcirea "în văi de caos", accentele de închidere, stingere amprentează o zonă minus-orfică, semnalizează minus-Cuvîntul. 

Triada tăcere-cuvînt-cîntec reprezintă arta poetică a maturităţii, definitv marcată de sigiliul lui Orfeu. Cîntecul e o coborîre în infern, e - deci - o părăsire a lumii faptei pentru lumea de linişte şi întuneric: 

"Prieten al adîncului, 

tovarăş al liniştei 

joc peste fapte 

Cîteodată, prin fluier de os strămoşesc 

mă trimit în chip de cîntec spre moarte." 

Deşi pare a fi gnoză, intonaţie mistică (evidenţiate şi de prezenţa unor simboluri creştine), centrul metaforic cîntec vizează un strat mai adînc în fiinţa umană, ființă care unifică orice contrarii, umblînd

"cînd vinovat pe coperişele iadului, 

- cînd iără păcat pe muntele cu crini." 

Intrai în zona gravifică a luminii, cîntecul eliberează, e ieşire din necesitate şi intrare in infinitul libertăţii. Cîntecul e legea supremă: 

"Dacă lumina ar cînta 

varsîndu-şi puzderia, 

noi am vedea cum cîntecul 

consumă materia." 

Astfel, cîntecul induce în spaţiul poetic blagian o clară semnificaţie orfică. Lirică sa forţează nu către gnoza, mistica pitagoreică, ci către stratul originar al orfismului: cîntecul îmblînzeşte informalul stihial, ordinea de tip cosmic ("kosmos" = armonie, ordine) îşi supune anarhia, organizează lumea după legile armonice ale frumuseţii şi ale binelui ("kalos kai agathos").

Cîntecul "consumă materia", id est flinta orfică se consumă cîntînd, dar cîntecul edifică o nouă structură umană în cel care ascultă, de tip sacral ("un templu, un menhir, un crin").

Poetul se referă direct la noua religie, cea a luminii, gîndind, între limitele minus-cunoaşterii, despre ciocîrlie:

"În afară de om, singura fiinţă care are religia luminii este ciocîrlia. Zborul ciocîrliei este singurul act din regnul animal care poate fi interpretat ca act ritual. Zborul ciocîrliei este o spirală înălţătoare, care închipuie o arhitectură religioasă. Ciocîrlia clădeşte în fiecare zi un fel de turn babilonic, dar nu spre a înfrunta pe Dumnezeul lumii, ci spre a-1 mări." (Elanul insulei, P-198)

În spiritul unei adevărate cunoaşteri poetice, una care revelează, dez-văluie, poetul creează mitologeme explicative surprinzătoare. Ce este rouă? E "sudoarea privighetorilor / ce s-au ostenit toată noaptea cîntînd."

Readus în matca durerii, cîntecul nu mai are harul orfic de a transmuta alchimic lucrurile şi fiinţele în spaţiul legendei. Un alt Orfeu ne vorbeşte din interiorul spaţiului poetic al Cuvîntului. Orfeu modem al unui timp ce demitizează, poetul nu mai are zeiasca încredere în puterile cîntecului. Aici şi acum, cîntecul poate fi şi cuvînt, un cuvînt decăzut din starea de graţie:

"Poetul este nu atît mînuitor, cît de mîntuitor al cuvintelor." 

în starea lor naturală, cuvintele sînt lacrimi: 

"Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plîngă şi n-au putut." 

O artă poetică ascetică, a autocunoaşterii prin asceza tăcerii, ne readuce către un pattem al absentei, o absenţă plină de noimă. Refuzul semnificativ al copilăriei îl regăsii'; peste ani în cunoscutul autoportret:

"Lucian Blaga e mut ca o lebădă, în patria sa 

zăpada făpturii ţine loc de cuvînt."

În patria poeziei se vorbeşte în limba universală a tăcerii. Cîntecul dispare, se instaurează domnia cuvîntului şi a perechii sale sinonimice - tăcerea. Cîntecul este doar o posibilă amintire a unei limbi unice, arhaice, iar poezia încearcă să refacă hărţile acelei limbi. Seminţia poeţilor slujeşte acestei amintiri:

"Nu vă miraţi. Poeţii, toţi poeţii sunt 

un singur, neîmpărțit , neîntrerupt popor, 

Vorbind sunt muţi. Prin evii, ce se nasc și mor, 

cîntînd, ci mai slujesc un grai pierdut demult."

În conexiunea tăcere/cuvînt, ultimul termen e anulat, tăcerea fiind mai puternică, pentru că tăcerea, într-un timp/spaţiu ce desacralizează, poate fi ultima şansă a regăsirii fiinţei:

"La patruzeci de ani - în aşteptare 

Vei umbla ca şi-acum printre stele triste şi ierburi 

La patruzeci de ani sugrumîndu-ţi cuvîntul 

te-i pierde în tine - în căutare."

Tăcerea este cuvînt virtual, este - cum am mai accentuat - minus-cuvînt. Este o cunoaştere revelatorie, incorporată în metaforă (aceasta cu sensul ei originar: meta+forein = "a duce dincolo").

Limbajul poetic însuşi este unul special, un instrument al unei cunoaşteri specifice - cunoaşterea poetică - ce se constituie ca lanţ infinit de conexiuni-ipoteze. Dacă filosofia lui L. Blaga este, după propia-i mărturisire, o "mitosofie", o preumblare pe "podişuri metafizice", atunci lirica sa este un spatiu/timp al mitopoeziei (mito-poiein) în care fiecare centru de iradiere metaforică reprezintă şi o concentraţie mitică, unde "sarcina mitică" a cuvîntului e maximă.

Cuvîntul e "corp sacru", element fundamental al genezei lumii poetice. Poezia lui L. Blaga e un cîmp gravific în care forţă latentă din cuvînt îşi impune o fizică sui-generis, o fizică relativistă a magicului şi a miticului. Poetul însuşi a mărturisit direct şi repetat, acest program mitic al operei sale:

”Născocesc motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de o gîndire mitică nu ia ființă, din păcate sau din nefericire, nici o poezie."

Antenele sensibilităţii sale poetice au receptat continuu noul mesaj al liricii modeme, fie ea chiar avangardistă. Dar, nicăieri, opera sa nu expune ideile-şoc ale manifestelor avangardiste. Nu putem numi nici un, text al său în care să izbucnească absurdul, antisintaxa, fluxul dicteului, pentru că specifică spaţiului său poetic e sugestia, efectul de feed-back al unei "traduceri" dintr-o limbă universală a tuturor fiinţelor:

" Traduc întotdeauna. Traduc 

in limba românească 

un cîntec pe care inima mea 

mi-l spune îngînat, suav, în limba ei.”

Natura aluziv-simbolică a poeticii sale orientează discursul către interior. E o paradoxală închideredeschidere către "illud tempus", către origini, spre stratul matricial al Mumelor. Lumea reală e o reflectare "per spaeculum in enigmate". Rate o lume invadată de cîmpul gravific al mitului, iar acest apel către mit tine nu numai de un destin singular, de o opţiune definitivă impusă de structura sa intimă (într-o heraldică personală, unicornul e efigia proprie), dar arată şi funcţia clar creatoare a instrumentului mitic.

În 1919, anul debutului său, poezia romînească părea a fi "îngheţată în tiparele unui tradiţionalism steril" ale unui epigonism eminescian coborît către zone ce astupau gura unor izvoare proaspete. Pe de altă parte, structura fiinţei e mult mai complicată acum, după apocalipsa unui război mondial, şi nu mai încape în vechile tipare (restrictiv-limitative).

O umanitate neliniştită, dezechilibrată de fenomene social-istorice violente, impune poeziei - instrument delicat ce înregistrează şocul cutremurelor celor mai insensibile - să caute un nou echilibru, compensator.

L. Blaga a trăit direct această experienţă tragică a alienării şi a optat, definitiv, pentru o nouă viziune, eliberatoare. Astfel, centrul absolut al operei poetice şi filosofice este, treptat, ocupat nu de cenzura Marelui Anonim ci de fiinţă umană, al cărei destin creator e mai presus de orice constrîngere.

Poezia sa fundamentează o nouă antropologie, structural poetică, în care omul, "acreditat al unei ordini duminecale", "nod cosmic", este purtător al luminii şi al cîntecului.

Un imn al omului, poezia sa, născută din lacrimă şi speranţă ("Sat al meu ce porţi în nume / sunetele lacrimei"), ne transmite mesajul ei orfic esenţial:

"Nici o suferinţă nu-i aşa de mare să nu sc preschimbe-n cîntare."

Orfeu al unui timp/spaţiu deseori tragic, Lucian Blaga ne arată o posibilă cale a eliberării: aceea a poeziei.

Radu Rotaru

TEMPLUL SECRETELOR: ATLANTIDA SI TERITORIUL ROMÂNESC

TEMPLUL SECRETELOR: ATLANTIDA SI TERITORIUL ROMÂNESC: Una din cele mai fabuloase legende ale civilizației pământene, Atlantida, a incitat mințile multor oameni de stiinţă, cercetător...

Creditare, dezvoltare sau jefuire și îmbogățire fără justă cauză?

             Urmare a unor discuții cu mai multe persoane împrumutate în franci elvețieni am sintetizat unele aspecte comune vis-a-vis de dispozițiile legale în vigoare.  Aceste persoane având nevoie conjuncturală deosebită de un împrumut bănesc, în exercitarea libertății lor de a alege sursa legală de împrumut au recurs la ”piața în domeniu”. În mod surprinzător  aceste persoane au constatat că în pofida libertății economice, liberei inițiative, și liberei concurențe prevăzute și garantate de art. 45, art. 135 alin. 1, alin.2 lit a) și b) din Constituție^[1]nu aveau dintre ce oferte să aleagă pe cea mai avantajoasă pentru ei. Astfel oferta pe așa zisa piață era limitată numai la cele făcute de câteva bănci private iar singura bancă cu capital de stat, CEC- ul, se comporta tot ca o bancă privată și nu ca o bancă a statului care să concureze băncile private în interesul cetățeanului^[2]. În ”libertatea efectivă a lor” au fost nevoiți să aleagă doar între cămătarii ilegali și băncile private, (singurul gen de ofertă pe ”piață”). Este evident că aceste persoane erau în fața unui monopol bancar privat, neconcurat de vreo bancă de stat aflată în serviciul cetățeanului, care să reducă exagerările nelimitate ale libertinismului acestui monopol privat, în raport cu drepturile și libertățile cetățenilor în calitate de împrumutați sau deponenți, ori cumpărători sau vânzători de valută.

         În august 2007 în urma consultațiilor primite de la consilierii bancari la ghișeele mai multor bănci private, persoanele respective au  acceptat să facă câte un împrumut în francii elvețieni reținând următoarele argumente ”favorabile lor” prezentate de reprezentanții băncilor astfel:

-         francul elvețian ar fi cel mai stabil dintre valutele în circulație inclusiv leul; Elveția totdeauna a fost țară neutră în situații de război și cu o economie în dezvoltare continuă. La afirmația cetățeanului cum că nu are nevoie de franci elvețieni ci de lei, consilierul bancar i-a precizat că îi schimbă scriptic în lei și banca îi v-a da lei dar ”împrumutul” se face în franci pentru că dobânda la acesta este mai favorabilă decât la leu.

-         dobânda la împrumutul în francii elvețieni, oferită de băncii la acea dată, era cea mai favorabilă iar în raport de posibilitățile lor de câștig, potrivit condițiilor generale ale băncii, dosarele acestora erau eligibile numai pentru franci elvețieni. Față de dobânzile mai mari la lei sau la alte valute, la acea dată, dosarele de împrumut ale acestor persoane nu erau eligibile decât pentrui francul elvețian și deci nu puteau să se împrumute în lei sau alte valute.

-          consilierii băncilor afirmau că împrumutul în franci elvețieni ar fi o oportunitate, ce nu trebuie scăpată;

-         Cursul de schimb la francul elvețian când s-au împrumutat în august 2007 era de 1 CHF=1,9861 lei, evident un curs rezonabil;

-         Pentru a-i convinge li s-au prezentat grafice de restituire a întregului împrumut cu dobândă fixă, ori clientul raportând graficul de restituire la cursul de atunci al francului și la veniturile sale a avut convingerea că poate restitui creditul dobânda și comisioanele și îi mai și rămânea minimul necesar asigurării existenței familiei sale.

        Toate aceste persoane au acceptat contractul  de credit care era preformulat,  ”contract de adeziune” fără nici un fel de negociere, funcționarul bancar de la ghișeu spunându-le că nu are ce să negocieze^[3] în afara formularului prezentat și a Condițiilor Generale ale băncii stabilite unilateral de conducerea băncii centrale.^[4] Astfel aceste persoane, care s-au împrumutat, au stabilit cu consilierii bancari de la ghișeu numai numărul ratelor de restituire, durata împrumutului și suma maximă sub plafonul calculat de ei, raportat la garanțiile ce le-au prezentat.

          Pe graficul de rambursare semnat de funcționarul bancar s-a consemnat, (conform și publicității efectuate de bănci) ”Rată anuală dobândă (%) 3,9”, ”comision de administrare (%) 0,2, comision de risc valutar zero, fără a fi inclus și comisionul de procesare de 1,5 % din tot creditul și în raport de acestea s-a stabilit cât trebuie să restituie lunar din credit, cât din dobânda lunară și cât din comisioane, până la restituirea integrală. În pofida graficului de rambursare, în Contractele de credit, la art. 4.3. există clauza ”În primul an de creditare Rata anuală a dobânzi curente este de 3,9 % pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzi curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii…”, iar la art. 6.1 din Contract s-a prevăzut ca împrumutatul să mai suporte și un comision de procesare e 1,5% calculat prin aplicarea procentului la întreaga valoare a creditului reținut integral la data împrumutului. Astfel împrumutații  au plătit mult mai mult decât au semnat atât fiecare cât și reprezentanții băncii prin Graficul de rambursare, ca urmare majorării unilaterale a dobânzii sau impuneii unor comisioane. Sub acest aspect graficul de rambursare apare ca un act fals deoarece în acesta se menține dobânda de 3,9% pe toată durata restituirii creditului, fiind ulterior majorată unilateral^[5] de bancă conform art. 4.3 din Contract. De menționat că pe toată durata restituirii creditului numai dobânda de 3,9% îi asigura băncii un profit de 2,4% dacă suma cu care a împrumutat o constituia într-un depozit la o altă bancă cu dobândă de 1,5%.

         Împrumuturile deși scriptic au fost în franci elvețieni în realitate, (în august 2007) s-au virat în conturile folosite la plății de către împrumutați,  numai lei la cursul de 1 CHF=1,9861 lei suma corespunzătoare în lei. (deci cursul mic în lei a determinat o sumă mai mare a francilor elvețieni pe care i-ar fi primit, dar nu i-au primit în realitate, și ca urmare obligația ”restituirii” ulterioare a unei sume mai mari în franci elvețieni.)

        Pentru toți este evident, acum, că deși băncile acordau scriptic credite în francii elvețieni în realitate li se dădea împrumutaților numai lei, și toate plățile se făceau în lei din conturile în lei create de bănci în raport de cursul leu-franc elvețian la data acordării creditului. Aceasta rezultă din urmărirea circuitului scriptic al francilor-elvețieni, franci care nu au ieșit din bancă dacă ar fi existat, iar împrumutatul a beneficiat în realitate de lei pe care i-a și folosit cu acordul băncii. Pe de altă parte dacă se verifică și se calculează lunar totalul creditelor acordate în franci elvețieni și se compară cu lichiditățile în CHF la datele respective s-ar putea constata că băncile nu aveau în fapt această sumă în franci elvețieni pentru a onora contractele de împrumut, ci numai lei ceea ce induce întrebarea dacă nu cumva ne aflăm în fața unor eventuale înșelăciuni.^[6] Faptele sunt mult mai complicate decât o simplă înșelăciune deoarece pe piața bancară din România se pare că nu au intrat franci elvețieni la nivelul împrumuturilor scriptice în franci elvețieni, cauzându-se astfel o criză de franci elvețieni pe piață și o creștere fictivă a francului elvețian în raport cu leul. Cu cât se ”acordau” mai multe credite scriptice în franci elvețieni, cu atât mai mult creștea lipsa de franci elvețieni pe piață ca urmare a faptului că împrumutați deși nu au primit și folosit franci elvețieni, trebuia să procure franci elvețieni pentru a-și plăti ratele  băncilor.

        Ca urmare în interesul băncilor creditoare s-a creat o criză artificială de franci elvețieni și astfel cursul CHF a crescut față de august 2007 de la 1, 9861 lei la 2,9800 lei în ianuarie 2008 și nu s-a oprit aici ajungând în 16.01.2015 la 4,5 lei un CHF. Oare dacă băncile ar fi introdus în România atâția franci elvețieni cât pretind că au împrumutat populația atunci pe piața românească nu s-ar fi găsit franci elvețieni care ar fi asigurat un curs valutar acceptabil și nu am fi ajuns într-o astfel de situație?  Este o întrebare   la care ar trebui să caute răspunsul mai multe autorități ale statului cu atribuții în domeniu.

        Se afirmă că atunci când mergeau la bancă să plătească rata lunară în franci elvețieni, li se spunea că nu are franci elvețieni de vânzare dar pentru a achita rata vor face acte de ”cumpărare” la cursul băncii și apoi le dădea chitanță că au predat franci elvețieni (pe care nici nu-i vedeau), operându-le în contul de împrumut ”restituirea” în franci elvețieni care în realitate fusese în lei. Astfel s-a mai plătit băncii și comision de cumpărare a francului elvețian pe lângă cursul ridicat afișat de  banca respectivă, deși nu era nici o cumpărare reală. 

Ca să evite cursul de schimb fictiv din lei în franci, unii împrumutați au aflat care bănci nu au dat împrumuturi în franci mai mult decât aveau în realitate și într-adevăr au găsit la acestea CHF de vânzare la un curs mult mai mic decât cel afișat la banca de unde luaseră împrumutul. Încercând să înțeleg ce se întâmplă și cum sunt prejudiciați  consumatorii (împrumutații) de aceste bănci comerciale (comercianți) am reușit să desprind câteva idei:

1.    ”Inovația” creditelor în franci elvețieni respectiv a acestui produs bancar a aparținut băncilor și nu credem că au fost puse pe piață pentru a pierde și a-i favoriza pe împrumutați. Nu clienții băncilor au avut inițiativa acestor modalități de creditare iar în media, băncile au efectuat publicitatea acestora prezentându-le ca o deosebită oportunitate.^[7]

2.    Se pare că inducerea în eroare s-a făcut prin modul de prezentare a francilor elvețieni ca fiind cea mai stabilă monedă; și într-adevăr era mai stabilă dacă nu se foloseau anumite manopere ilegale care au favorizat această inducere în eroare și dezechilibrat pe piață cererea și oferta de franci; la aceasta se adaugă și starea de nevoie în care se aflau împrumutații fiind ușor convinși că nu exista o altă variantă de împrumut la nivelul posibilităților acestora și nesesizând astfel riscul de leziune.^[8]

3.    Sunt indicii de o posibilă destabilizare pe piața românească a francului elvețian prin acordarea de credite fictive în franci elvețieni, în sume ce nu se găseau nici în bănci și nici pe piața românească, dând în realitate lei și pretinzând ca restituirea să se efectueze în franci elvețieni, sau în lei dar la noul curs influențat masiv în sens crescător; prin aceasta în faza de ”restituire” a ratelor în franci elvețieni s-a creat o cerere excesivă de franci elvețieni în condițiile unei oferte nesemnificative probabil datorită faptului că nu aveau și nu au introdus în România franci elvețieni la nivelul pretinselor împrumuturi acordate.

4.    Sunt indicii de  dezechilibrare a pieții valutare a francilor elvețieni în favoarea băncilor și în defavoarea împrumutaților; în locul francilor elvețieni (pe care în fapt nu i-au dat împrumutatului) băncile au pretins și primit mai mulți lei devalorizați artificial numai în raport cu  francul elvețian dar care au valoare mai stabilă numai în raport cu euro și respectiv dolarul;

5.    Oare destabilizarea francului elvețian și dezechilibrarea pieței francilor elvețieni în favoarea băncilor și defavoarea împrumutaților este un rezultat al unor manopere cu aspect fraudulos și nu al evoluției unei piețe valutare concurențiale?

6.    În fapt sunt credite fictive în franci elvețieni deoarece în realitate mulți împrumutătorii nu au primit și folosit franci elvețieni ci lei^[9] iar restituirea datoriei trebuia făcută în franci elvețieni la cursuri valutare, ulterioare exagerate;

7.    Oare lei obținuți de bănci de la împrumutați prin modalitatea creditelor fictive în franci elvețieni evident la cursuri mai mari chiar duble față de cursul de la data împrumutului nu ar fi putut fi folosiți la cumpărarea de dolari și euro, valute cu curs aproape constant, și scoaterea acestor valute din țară, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta?

8.    La obținerea de venituri prin modalitatea de mai sus  se mai adaugă folosirea așa ziselor comisioane^[10] care în opinia noastră sunt pentru a masca majorarea dobânzilor; de pildă când obțin un împrumut, banca îmi percepe comision^[11] de analiză a dosarului de împrumut, deși acesta trebuie să fie în sarcina băncii-împrumutătoare pentru că ea își evaluează riscurile sale în raport de împrumutat. De asemenea comisionul de administrare pretins de bancă împrumutatului (0,20 % din soldul lunar al creditului^[12]) trebuie să-l suporte tot banca deoarece își administrează doar restituirea sumelor pe care le depune lunar împrumutatul din creditul obținut. Comisionul de procesare de 1,5 % din valoarea creditului este o dobândă mascată, deoarece procesarea trebuie să fie în sarcina celui care vinde creditul nu în sarcina celui ce-l cumpără. Este cunoscut că în afară de preț alți comercianți decât băncile comerciale nu mai pretind vreun comision de procesare a produsului pe care îl vinde. 

9.    Pe de altă parte Banca impune împrumutătorului să plătească primele de asigurarea a garanțiilor creditului, iar despăgubirea să fie cesionată în favoarea băncii, deși în primul rând interesul asigurării garanției este al băncii și nu a împrumutatului.

10.        La art. 11 din Contractul de credit se prevede: scadența anticipată, declararea acesteia este necondiționată, ceea ce înseamnă că aceasta este la discreția băncii fiind evident o clauză abuzivă. 

11.        Ar fi relevant pentru o înțelegere corectă a realității să se calculeze și să se facă public cât câștigă o bancă la un credit în franci elvețieni acordat în 2007 și să zicem unul achitat în 31.dec.2015; altul achitat în 31.XII.2016 sau altul 31.XII.2025, relevând cât câștigă la fiecare pentru: comisionul de analiză a dosarului; comisionul de administrare, comisionul de risc, comisionul de procesare, comisionul de restituire anticipată, din diferența de curs valutar de la de la 1, 9861 lei în august 2007 la la 4,5 lei un CHF în 16.01.2015 și în continuare. (observăm că numai la cursul valutar este o creștere a câștigului băncii de peste 100%, la un astfel de împrumut); Oare în România, băncile au plătit impozitul datorat pe câștigul obținut din 2008 până în prezent  numai din aceste operații cu franci elvețieni?

Scurte observații pe seama unor soluții propuse în media:

1.    Reeșalonarea creditelor pe perioade mai lungi pentru a micșora ratele lunare; o astfel de soluție favorizează băncile prin actualizarea datoriei la cursul prezent majorat artificial și apoi reeșalonarea plății datoriei pe o perioadă mai mare de timp. Soluția este în defavoarea cetățeanului prin amânarea plății unei datorii majorate artificial dacă nu se înlătură ceea ce este abuziv din aceste contracte;

2.    Subvenționarea de la stat a diferenței de curs ceea ce echivalează cu favorizarea băncilor în câștiguri exagerate, și suportarea acestei subvenții de  întreaga populație;

3.    Plafonarea câștigului bancar anual la împrumuturile în franci elvețieni, la maxim 20% din cursul la care s-a obținut creditul, ar apărea ca o măsură justă dar aplicarea acesteia ar fi ca o  discriminare față de cei care au achitat creditul în franci elvețieni precum și față de împrumutații în alte valute; Modificarea legislației în vigoare conform Directivei 2014/17 CE. Dar legea se aplică pentru viitor or ce facem cu cei care au fost prejudiciați până în prezent?

4.    Atacarea la Curtea Constituțională a României  a O.U.G. nr. 50/2010 deoarece contravine, art. 45 și  art. 115 alin.(6) din Constituție în care se dispune: ”(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.” Avocatul Poporului ar putea să analizeze această ordonanță de urgență și să acționeze în consecință conform art. 146 lit. d) din Constituție, iar în cursul proceselor instanța și părțile pot ridica excepția de neconstituționalitate a acesteia.

5.    Intervenirea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu  recurs în interesul legii și declararea ca abuzive a comisioanelor bancare ce nu au justificare în suportarea lor de către împrumutat și nici temei în fapt și în drept, precum și a oricărei clauze nenegociate, defavorabile excesiv împrumutatului, impuse, inclusiv dobânda variabilă ca o clauză aleatorie^[13], precum și interpretarea unitară a art. 1221 alin.1 și 2 din noul Cod civil privind leziunea^[14];

6.    Perioadă de grație pentru cei în imposibilitate de plată, nu este o soluție până nu se clarifică dacă și cum au fost încălcate legile precum și curățirea^[15] contractelor de credit de clauzele abuzive, ilegale, de orice act de practică comercială incorectă. ( Legea nr. 363/2007; Legea nr. 193/2000; Legea nr. 296/2004)

7.    Sesizarea B.N.R., a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a  Consiliului concurenței, pentru ca în cooperare cu FED-ul din SUA, autoritățile competente din Anglia și ale U.E. să verifice^[16] dacă și în România băncile au manipulat sau nu cursul valutar.^[17]

8.    Cercetarea de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a faptelor dacă nu cumva se încadrează în  infracțiunile prev. de art. 244, art. 297, art. 321 și  art.367 din C.p.

9.    Soluționarea litigiilor prin mediere, sau prin negociere directă, ori pe cale judecătorească, dar numai după clarificarea de către autoritățile competente a legalității contractelor care de fapt au același conținut la toți împrumutații  în mod deosebit a clauzelor vădit abuzive. Numai astfel împrumutații pot negocia în deplină cunoștință de cauză, a drepturilor ce li se cuvin, a temeiurile de drept și de fapt ale obligațiilor reciproce, etc.

10. Aprobarea și promulgarea unei legii a falimentului personal cu reglementări rezonabile, și stoparea îmbogățirii fără justă cauză de o parte sau alta.

---

[1] În art. 45 din Constituție se dispune: ”Libertatea economică. Art. 45. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.” În art. 135 alin.1  și alin.2 lit. a și b din Constituție se dispune: ”Economia Art. 135. (1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. (2) Statul trebuie să asigure: a)libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.”

[2] Credem că o bancă a statului trebuie să fie în slujba cetățeanului și să nu urmărească în primul rând profitul pe seama cetățenului. Astfel prin practicarea unor dobânzi mai mari la depozite și mai mici la creditele acordate persoanelor fizice și juridice române să influențeze, limiteze în mod rezonabil, concurențial monopolul băncilor private.

[3] Or pentru valabilitatea unui contract altul decât cel de adeziune este esențială negocierea părților, și consimțământul acestora neviciat de dol. Conform art. 1182 alin.1 din Codul civil  ” (1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.”  Dolul conform art. 1214 alin.1 din Codului civil viciază consimțământul contractual astfel: ”(10 Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manopere frauduloase ale celeilalte părți ori când  aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.” 

[4] Potrivit art. 80 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului: ”O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” Or potrivit art. 79 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, o astfel de clauză contractuală  nenegociată direct cu consumatorul, este  abuzivă.                                              

[5] Aceasta apare ca o majorare unilaterală discreționară și nu ca o majorare în raport de condiții clare prestabilite, rezonabile și convenite în urma unei negocieri.

[6] A se vedea practicile înșelătoare prevăzute de art. 5-7 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.

[7] În art. lit. i) din Legea nr. 363/2007 se dispune: ” i) invitatie de a cumpara - prezentarea comerciala prin care se mentioneaza caracteristicile si pretul produsului intr-un mod corespunzator mijloacelor utilizate pentru aceasta și care, prin urmare, permite consumatorului achizitionarea de produse;”

[8] În Codul civil la art. 1.221 o astfel de situație este considerată leziune și este definită astfel: ”(1) Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii. (2) Existenţa   leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.” Leziunea este premeditată dacă este urmată cum ar fi de pildă de manipularea cursului valutar.

[9] De altfel prin reglementările BNR plățile în România se fac în lei și nu în franci elvețieni or destinația acestor credite era cunoscută de băncile creditoare.

[10] Până la OUG nr. 50/2010 aceste comisioane nu aveau o acoperire legală. Însă prin art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor. După părerea noastră art. 36 din OUG nr. 50/2010 este susceptibil de neconstituționalitate, deoarece reprezintă o imixtiune a Guvernului prin ordonanță contra libertăților fundamentale prev. de art. 45, art.135 alin.1 și alin. 2lit. a și b din Constituție. Această Ordonanță a Guvernului contravine art. 115 alin.(6) din Constituție în care se dispune: ”(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.” Avocatul Poporului ar putea să analizeze această ordonanță de urgență și să acționeze în consecință conform art. 146 lit. d din Constituție.

[11] Comisionul este un procent din serviciul prestat beneficiarului (comitentul) de către comisionar, plătit comisionarului. Comisionul se suportă de beneficiarul serviciului or în cazul în care am obținut banii împrumutați de la bancă, numai banca este interesată să-și primească ratele din împrumut și să le administreze ea fiind propriul comisionar și bineînțeles și beneficiar.

[12] Oare din moment ce am obținut creditul și am ridicat banii din cont, ce îmi mai administrează mie banca, ca să justifice reținerea a 0,20% din tot creditul cu titlu de comision de administrare, nu o singură dată ci în mod repetat lunar, aplicându-se la restul de restituit?

[13] Contractul de împrumut bancar trebuie să fie un contract comutativ și nu să includă clauze aleatorii care l-ar transforma în contract aleatoriu. Conform art. 947 din vechiul Cod civil ”Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte. Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părțile, de un eveniment incert.” Potrivit art. 1635 din vechiul Cod civil: ”Contractul aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte, în privința beneficiilor și a pierderilor pentru toate părțile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert. Astfel sunt:1. Contractul de asigurare;2. Împrumut nautic;3 jocul și prinsoarea;4. Și contractul de rendită pe viață.” Observăm că contractul bancar nu este contract aleatoriu. Or atunci într-un astfel de contract nu are ce căuta o clauză privind impunerea dobândei variabile în funcție de politica băncii. Potrivit art. 1173 din noul Cod civil contractul bancar este un contract comutativ și nu aleatoriu: ”(1) Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă. (20 Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expunere totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert.”

[14] ”Potrivit art. 1221 din noul Cod civil ”(1) Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații. (2) Existența leziunii se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului.” Referitor la sancțiunea leziunii în art. 1222 din noul Cod civil se dispune:” 1) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.(2) Cu excepţia cazului prevăzut de art. 1221 alin. (3), acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată. Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.(3) În toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile art. 1213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.”

[15] În art. 12 și art. 13 din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 76/2012 se prevede că banca este obligată să elimine din toate contractele clauzele abuzive identice cu cele constatate de instanță prin hotărâri definitive în diferite spețe că au fost abuzive și le-au anulat astfel: ” Art. 12. 1) In cazul in care constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, organele de control prevazute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit art. 11.
(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la art. 30 si 31 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii. Art. 13. 1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizae in cadrul activitatii profesionale.  (2) In cazul prevazut la alin. (1), instanta va aplica si amenda contraventionala prevazuta la art. 16. (3) Daca instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contraact, va anula procesul-verbal intocmit.(4) Hotararea este supusa numai apelului. Art. 14 Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.

[16] Respectarea reglementărilor BNR; Directivelor și Regulamentelor UE; Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor; Codul Civil, Legea nr. 296/2004; Legea nr. 148/2000; Legea nr. 158/2008; Legea nr. 312/2004, Legea nr. 289/2004 (art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 289/2004 ar trebui analizat și atacat ca neconstituțional creind o discriminare, de către Avocatul Poporului sau de cei care sunt în procese cu băncile); Legea nr. 297/2004; art. 244 din Codul penal, etc.

[17] 12 XI. 2014.Cinci mari bănci din Europa și Statele Unite au fost amendate cu o sumă totală de 3,4 miliarde de dolari pentru manipularea pieţei valutare. Băncile HSBC şi Royal Bank of Scotland din Marea Britanie, Citigroup şi J.P. Morgan & Chase din SUA și UBS din Elveţia au acceptat să plătească acestă sumă pentru a închide o investigație aflată în desfășurare, informează Reuters. Cea mai mare amendă a fost primită de UBS, care trebuie să plătească 661 milioane de dolari către autoritățile din SUA și Marea Britanie. În puls banca a fost amendată și de autoritățile din Elveția cu 134 milioane de franci elvețieni. Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/amenda-banci-manipularea-pietei-valutare-514364.html#ixzz3PIqkpo4R

                                                        Conf. univ. dr. Dabu  Valerică

Av.  Guşanu Ana Maria