duminică, 29 martie 2015

Creditare, dezvoltare sau jefuire și îmbogățire fără justă cauză?

             Urmare a unor discuții cu mai multe persoane împrumutate în franci elvețieni am sintetizat unele aspecte comune vis-a-vis de dispozițiile legale în vigoare.  Aceste persoane având nevoie conjuncturală deosebită de un împrumut bănesc, în exercitarea libertății lor de a alege sursa legală de împrumut au recurs la ”piața în domeniu”. În mod surprinzător  aceste persoane au constatat că în pofida libertății economice, liberei inițiative, și liberei concurențe prevăzute și garantate de art. 45, art. 135 alin. 1, alin.2 lit a) și b) din Constituție[1]nu aveau dintre ce oferte să aleagă pe cea mai avantajoasă pentru ei. Astfel oferta pe așa zisa piață era limitată numai la cele făcute de câteva bănci private iar singura bancă cu capital de stat, CEC- ul, se comporta tot ca o bancă privată și nu ca o bancă a statului care să concureze băncile private în interesul cetățeanului[2]. În ”libertatea efectivă a lor” au fost nevoiți să aleagă doar între cămătarii ilegali și băncile private, (singurul gen de ofertă pe ”piață”). Este evident că aceste persoane erau în fața unui monopol bancar privat, neconcurat de vreo bancă de stat aflată în serviciul cetățeanului, care să reducă exagerările nelimitate ale libertinismului acestui monopol privat, în raport cu drepturile și libertățile cetățenilor în calitate de împrumutați sau deponenți, ori cumpărători sau vânzători de valută.

         În august 2007 în urma consultațiilor primite de la consilierii bancari la ghișeele mai multor bănci private, persoanele respective au  acceptat să facă câte un împrumut în francii elvețieni reținând următoarele argumente ”favorabile lor” prezentate de reprezentanții băncilor astfel:
-         francul elvețian ar fi cel mai stabil dintre valutele în circulație inclusiv leul; Elveția totdeauna a fost țară neutră în situații de război și cu o economie în dezvoltare continuă. La afirmația cetățeanului cum că nu are nevoie de franci elvețieni ci de lei, consilierul bancar i-a precizat că îi schimbă scriptic în lei și banca îi v-a da lei dar ”împrumutul” se face în franci pentru că dobânda la acesta este mai favorabilă decât la leu.
-         dobânda la împrumutul în francii elvețieni, oferită de băncii la acea dată, era cea mai favorabilă iar în raport de posibilitățile lor de câștig, potrivit condițiilor generale ale băncii, dosarele acestora erau eligibile numai pentru franci elvețieni. Față de dobânzile mai mari la lei sau la alte valute, la acea dată, dosarele de împrumut ale acestor persoane nu erau eligibile decât pentrui francul elvețian și deci nu puteau să se împrumute în lei sau alte valute.
-          consilierii băncilor afirmau că împrumutul în franci elvețieni ar fi o oportunitate, ce nu trebuie scăpată;
-         Cursul de schimb la francul elvețian când s-au împrumutat în august 2007 era de 1 CHF=1,9861 lei, evident un curs rezonabil;
-         Pentru a-i convinge li s-au prezentat grafice de restituire a întregului împrumut cu dobândă fixă, ori clientul raportând graficul de restituire la cursul de atunci al francului și la veniturile sale a avut convingerea că poate restitui creditul dobânda și comisioanele și îi mai și rămânea minimul necesar asigurării existenței familiei sale.

        Toate aceste persoane au acceptat contractul  de credit care era preformulat,  ”contract de adeziune” fără nici un fel de negociere, funcționarul bancar de la ghișeu spunându-le că nu are ce să negocieze[3] în afara formularului prezentat și a Condițiilor Generale ale băncii stabilite unilateral de conducerea băncii centrale.[4] Astfel aceste persoane, care s-au împrumutat, au stabilit cu consilierii bancari de la ghișeu numai numărul ratelor de restituire, durata împrumutului și suma maximă sub plafonul calculat de ei, raportat la garanțiile ce le-au prezentat.

          Pe graficul de rambursare semnat de funcționarul bancar s-a consemnat, (conform și publicității efectuate de bănci) ”Rată anuală dobândă (%) 3,9”, ”comision de administrare (%) 0,2, comision de risc valutar zero, fără a fi inclus și comisionul de procesare de 1,5 % din tot creditul și în raport de acestea s-a stabilit cât trebuie să restituie lunar din credit, cât din dobânda lunară și cât din comisioane, până la restituirea integrală. În pofida graficului de rambursare, în Contractele de credit, la art. 4.3. există clauza ”În primul an de creditare Rata anuală a dobânzi curente este de 3,9 % pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzi curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii”, iar la art. 6.1 din Contract s-a prevăzut ca împrumutatul să mai suporte și un comision de procesare e 1,5% calculat prin aplicarea procentului la întreaga valoare a creditului reținut integral la data împrumutului. Astfel împrumutații  au plătit mult mai mult decât au semnat atât fiecare cât și reprezentanții băncii prin Graficul de rambursare, ca urmare majorării unilaterale a dobânzii sau impuneii unor comisioane. Sub acest aspect graficul de rambursare apare ca un act fals deoarece în acesta se menține dobânda de 3,9% pe toată durata restituirii creditului, fiind ulterior majorată unilateral[5] de bancă conform art. 4.3 din Contract. De menționat că pe toată durata restituirii creditului numai dobânda de 3,9% îi asigura băncii un profit de 2,4% dacă suma cu care a împrumutat o constituia într-un depozit la o altă bancă cu dobândă de 1,5%.

         Împrumuturile deși scriptic au fost în franci elvețieni în realitate, (în august 2007) s-au virat în conturile folosite la plății de către împrumutați,  numai lei la cursul de 1 CHF=1,9861 lei suma corespunzătoare în lei. (deci cursul mic în lei a determinat o sumă mai mare a francilor elvețieni pe care i-ar fi primit, dar nu i-au primit în realitate, și ca urmare obligația ”restituirii” ulterioare a unei sume mai mari în franci elvețieni.)

        Pentru toți este evident, acum, că deși băncile acordau scriptic credite în francii elvețieni în realitate li se dădea împrumutaților numai lei, și toate plățile se făceau în lei din conturile în lei create de bănci în raport de cursul leu-franc elvețian la data acordării creditului. Aceasta rezultă din urmărirea circuitului scriptic al francilor-elvețieni, franci care nu au ieșit din bancă dacă ar fi existat, iar împrumutatul a beneficiat în realitate de lei pe care i-a și folosit cu acordul băncii. Pe de altă parte dacă se verifică și se calculează lunar totalul creditelor acordate în franci elvețieni și se compară cu lichiditățile în CHF la datele respective s-ar putea constata că băncile nu aveau în fapt această sumă în franci elvețieni pentru a onora contractele de împrumut, ci numai lei ceea ce induce întrebarea dacă nu cumva ne aflăm în fața unor eventuale înșelăciuni.[6] Faptele sunt mult mai complicate decât o simplă înșelăciune deoarece pe piața bancară din România se pare că nu au intrat franci elvețieni la nivelul împrumuturilor scriptice în franci elvețieni, cauzându-se astfel o criză de franci elvețieni pe piață și o creștere fictivă a francului elvețian în raport cu leul. Cu cât se ”acordau” mai multe credite scriptice în franci elvețieni, cu atât mai mult creștea lipsa de franci elvețieni pe piață ca urmare a faptului că împrumutați deși nu au primit și folosit franci elvețieni, trebuia să procure franci elvețieni pentru a-și plăti ratele  băncilor.

        Ca urmare în interesul băncilor creditoare s-a creat o criză artificială de franci elvețieni și astfel cursul CHF a crescut față de august 2007 de la 1, 9861 lei la 2,9800 lei în ianuarie 2008 și nu s-a oprit aici ajungând în 16.01.2015 la 4,5 lei un CHF. Oare dacă băncile ar fi introdus în România atâția franci elvețieni cât pretind că au împrumutat populația atunci pe piața românească nu s-ar fi găsit franci elvețieni care ar fi asigurat un curs valutar acceptabil și nu am fi ajuns într-o astfel de situație?  Este o întrebare   la care ar trebui să caute răspunsul mai multe autorități ale statului cu atribuții în domeniu.

        Se afirmă că atunci când mergeau la bancă să plătească rata lunară în franci elvețieni, li se spunea că nu are franci elvețieni de vânzare dar pentru a achita rata vor face acte de ”cumpărare” la cursul băncii și apoi le dădea chitanță că au predat franci elvețieni (pe care nici nu-i vedeau), operându-le în contul de împrumut ”restituirea” în franci elvețieni care în realitate fusese în lei. Astfel s-a mai plătit băncii și comision de cumpărare a francului elvețian pe lângă cursul ridicat afișat de  banca respectivă, deși nu era nici o cumpărare reală. 

Ca să evite cursul de schimb fictiv din lei în franci, unii împrumutați au aflat care bănci nu au dat împrumuturi în franci mai mult decât aveau în realitate și într-adevăr au găsit la acestea CHF de vânzare la un curs mult mai mic decât cel afișat la banca de unde luaseră împrumutul. Încercând să înțeleg ce se întâmplă și cum sunt prejudiciați  consumatorii (împrumutații) de aceste bănci comerciale (comercianți) am reușit să desprind câteva idei:

1.    ”Inovația” creditelor în franci elvețieni respectiv a acestui produs bancar a aparținut băncilor și nu credem că au fost puse pe piață pentru a pierde și a-i favoriza pe împrumutați. Nu clienții băncilor au avut inițiativa acestor modalități de creditare iar în media, băncile au efectuat publicitatea acestora prezentându-le ca o deosebită oportunitate.[7]

2.    Se pare că inducerea în eroare s-a făcut prin modul de prezentare a francilor elvețieni ca fiind cea mai stabilă monedă; și într-adevăr era mai stabilă dacă nu se foloseau anumite manopere ilegale care au favorizat această inducere în eroare și dezechilibrat pe piață cererea și oferta de franci; la aceasta se adaugă și starea de nevoie în care se aflau împrumutații fiind ușor convinșinu exista o altă variantă de împrumut la nivelul posibilităților acestora și nesesizând astfel riscul de leziune.[8]

3.    Sunt indicii de o posibilă destabilizare pe piața românească a francului elvețian prin acordarea de credite fictive în franci elvețieni, în sume ce nu se găseau nici în bănci și nici pe piața românească, dând în realitate lei și pretinzând ca restituirea să se efectueze în franci elvețieni, sau în lei dar la noul curs influențat masiv în sens crescător; prin aceasta în faza de ”restituire” a ratelor în franci elvețieni s-a creat o cerere excesivă de franci elvețieni în condițiile unei oferte nesemnificative probabil datorită faptului că nu aveau și nu au introdus în România franci elvețieni la nivelul pretinselor împrumuturi acordate.

4.    Sunt indicii de  dezechilibrare a pieții valutare a francilor elvețieni în favoarea băncilor și în defavoarea împrumutaților; în locul francilor elvețieni (pe care în fapt nu i-au dat împrumutatului) băncile au pretins și primit mai mulți lei devalorizați artificial numai în raport cu  francul elvețian dar care au valoare mai stabilă numai în raport cu euro și respectiv dolarul;

5.    Oare destabilizarea francului elvețian și dezechilibrarea pieței francilor elvețieni în favoarea băncilor și defavoarea împrumutaților este un rezultat al unor manopere cu aspect fraudulos și nu al evoluției unei piețe valutare concurențiale?

6.    În fapt sunt credite fictive în franci elvețieni deoarece în realitate mulți împrumutătorii nu au primit și folosit franci elvețieni ci lei[9] iar restituirea datoriei trebuia făcută în franci elvețieni la cursuri valutare, ulterioare exagerate;

7.    Oare lei obținuți de bănci de la împrumutați prin modalitatea creditelor fictive în franci elvețieni evident la cursuri mai mari chiar duble față de cursul de la data împrumutului nu ar fi putut fi folosiți la cumpărarea de dolari și euro, valute cu curs aproape constant, și scoaterea acestor valute din țară, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta?

8.    La obținerea de venituri prin modalitatea de mai sus  se mai adaugă folosirea așa ziselor comisioane[10] care în opinia noastră sunt pentru a masca majorarea dobânzilor; de pildă când obțin un împrumut, banca îmi percepe comision[11] de analiză a dosarului de împrumut, deși acesta trebuie să fie în sarcina băncii-împrumutătoare pentru că ea își evaluează riscurile sale în raport de împrumutat. De asemenea comisionul de administrare pretins de bancă împrumutatului (0,20 % din soldul lunar al creditului[12]) trebuie să-l suporte tot banca deoarece își administrează doar restituirea sumelor pe care le depune lunar împrumutatul din creditul obținut. Comisionul de procesare de 1,5 % din valoarea creditului este o dobândă mascată, deoarece procesarea trebuie să fie în sarcina celui care vinde creditul nu în sarcina celui ce-l cumpără. Este cunoscut că în afară de preț alți comercianți decât băncile comerciale nu mai pretind vreun comision de procesare a produsului pe care îl vinde. 

9.    Pe de altă parte Banca impune împrumutătorului să plătească primele de asigurarea a garanțiilor creditului, iar despăgubirea să fie cesionată în favoarea băncii, deși în primul rând interesul asigurării garanției este al băncii și nu a împrumutatului.

10.        La art. 11 din Contractul de credit se prevede: scadența anticipată, declararea acesteia este necondiționată, ceea ce înseamnă că aceasta este la discreția băncii fiind evident o clauză abuzivă. 

11.        Ar fi relevant pentru o înțelegere corectă a realității să se calculeze și să se facă public cât câștigă o bancă la un credit în franci elvețieni acordat în 2007 și să zicem unul achitat în 31.dec.2015; altul achitat în 31.XII.2016 sau altul 31.XII.2025, relevând cât câștigă la fiecare pentru: comisionul de analiză a dosarului; comisionul de administrare, comisionul de risc, comisionul de procesare, comisionul de restituire anticipată, din diferența de curs valutar de la de la 1, 9861 lei în august 2007 la la 4,5 lei un CHF în 16.01.2015 și în continuare. (observăm că numai la cursul valutar este o creștere a câștigului băncii de peste 100%, la un astfel de împrumut); Oare în România, băncile au plătit impozitul datorat pe câștigul obținut din 2008 până în prezent  numai din aceste operații cu franci elvețieni?


Scurte observații pe seama unor soluții propuse în media:

1.    Reeșalonarea creditelor pe perioade mai lungi pentru a micșora ratele lunare; o astfel de soluție favorizează băncile prin actualizarea datoriei la cursul prezent majorat artificial și apoi reeșalonarea plății datoriei pe o perioadă mai mare de timp. Soluția este în defavoarea cetățeanului prin amânarea plății unei datorii majorate artificial dacă nu se înlătură ceea ce este abuziv din aceste contracte;

2.    Subvenționarea de la stat a diferenței de curs ceea ce echivalează cu favorizarea băncilor în câștiguri exagerate, și suportarea acestei subvenții de  întreaga populație;

3.    Plafonarea câștigului bancar anual la împrumuturile în franci elvețieni, la maxim 20% din cursul la care s-a obținut creditul, ar apărea ca o măsură justă dar aplicarea acesteia ar fi ca o  discriminare față de cei care au achitat creditul în franci elvețieni precum și față de împrumutații în alte valute; Modificarea legislației în vigoare conform Directivei 2014/17 CE. Dar legea se aplică pentru viitor or ce facem cu cei care au fost prejudiciați până în prezent?

4.    Atacarea la Curtea Constituțională a României  a O.U.G. nr. 50/2010 deoarece contravine, art. 45 și  art. 115 alin.(6) din Constituție în care se dispune: ”(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.” Avocatul Poporului ar putea să analizeze această ordonanță de urgență și să acționeze în consecință conform art. 146 lit. d) din Constituție, iar în cursul proceselor instanța și părțile pot ridica excepția de neconstituționalitate a acesteia.

5.    Intervenirea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu  recurs în interesul legii și declararea ca abuzive a comisioanelor bancare ce nu au justificare în suportarea lor de către împrumutat și nici temei în fapt și în drept, precum și a oricărei clauze nenegociate, defavorabile excesiv împrumutatului, impuse, inclusiv dobânda variabilă ca o clauză aleatorie[13], precum și interpretarea unitară a art. 1221 alin.1 și 2 din noul Cod civil privind leziunea[14];

6.    Perioadă de grație pentru cei în imposibilitate de plată, nu este o soluție până nu se clarifică dacă și cum au fost încălcate legile precum și curățirea[15] contractelor de credit de clauzele abuzive, ilegale, de orice act de practică comercială incorectă. ( Legea nr. 363/2007; Legea nr. 193/2000; Legea nr. 296/2004)

7.    Sesizarea B.N.R., a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a  Consiliului concurenței, pentru ca în cooperare cu FED-ul din SUA, autoritățile competente din Anglia și ale U.E. să verifice[16] dacă și în România băncile au manipulat sau nu cursul valutar.[17]

8.    Cercetarea de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a faptelor dacă nu cumva se încadrează în  infracțiunile prev. de art. 244, art. 297, art. 321 și  art.367 din C.p.

9.    Soluționarea litigiilor prin mediere, sau prin negociere directă, ori pe cale judecătorească, dar numai după clarificarea de către autoritățile competente a legalității contractelor care de fapt au același conținut la toți împrumutații  în mod deosebit a clauzelor vădit abuzive. Numai astfel împrumutații pot negocia în deplină cunoștință de cauză, a drepturilor ce li se cuvin, a temeiurile de drept și de fapt ale obligațiilor reciproce, etc.

10. Aprobarea și promulgarea unei legii a falimentului personal cu reglementări rezonabile, și stoparea îmbogățirii fără justă cauză de o parte sau alta.





[1] În art. 45 din Constituție se dispune: ”Libertatea economică. Art. 45. Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.” În art. 135 alin.1  și alin.2 lit. a și b din Constituție se dispune: ”Economia Art. 135. (1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. (2) Statul trebuie să asigure: a)libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.”
[2] Credem că o bancă a statului trebuie să fie în slujba cetățeanului și să nu urmărească în primul rând profitul pe seama cetățenului. Astfel prin practicarea unor dobânzi mai mari la depozite și mai mici la creditele acordate persoanelor fizice și juridice române să influențeze, limiteze în mod rezonabil, concurențial monopolul băncilor private.
[3] Or pentru valabilitatea unui contract altul decât cel de adeziune este esențială negocierea părților, și consimțământul acestora neviciat de dol. Conform art. 1182 alin.1 din Codul civil  ” (1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.”  Dolul conform art. 1214 alin.1 din Codului civil viciază consimțământul contractual astfel: ”(10 Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manopere frauduloase ale celeilalte părți ori când  aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.” 
[4] Potrivit art. 80 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului: ”O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” Or potrivit art. 79 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, o astfel de clauză contractuală  nenegociată direct cu consumatorul, este  abuzivă.                                              
[5] Aceasta apare ca o majorare unilaterală discreționară și nu ca o majorare în raport de condiții clare prestabilite, rezonabile și convenite în urma unei negocieri.
[6] A se vedea practicile înșelătoare prevăzute de art. 5-7 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
[7] În art. lit. i) din Legea nr. 363/2007 se dispune: ” i) invitatie de a cumpara - prezentarea comerciala prin care se mentioneaza caracteristicile si pretul produsului intr-un mod corespunzator mijloacelor utilizate pentru aceasta și care, prin urmare, permite consumatorului achizitionarea de produse;”
[8] În Codul civil la art. 1.221 o astfel de situație este considerată leziune și este definită astfel: ”(1) Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii. (2) Existenţa   leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.Leziunea este premeditată dacă este urmată cum ar fi de pildă de manipularea cursului valutar.

[9] De altfel prin reglementările BNR plățile în România se fac în lei și nu în franci elvețieni or destinația acestor credite era cunoscută de băncile creditoare.
[10] Până la OUG nr. 50/2010 aceste comisioane nu aveau o acoperire legală. Însă prin art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor. După părerea noastră art. 36 din OUG nr. 50/2010 este susceptibil de neconstituționalitate, deoarece reprezintă o imixtiune a Guvernului prin ordonanță contra libertăților fundamentale prev. de art. 45, art.135 alin.1 și alin. 2lit. a și b din Constituție. Această Ordonanță a Guvernului contravine art. 115 alin.(6) din Constituție în care se dispune: ”(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.” Avocatul Poporului ar putea să analizeze această ordonanță de urgență și să acționeze în consecință conform art. 146 lit. d din Constituție.
[11] Comisionul este un procent din serviciul prestat beneficiarului (comitentul) de către comisionar, plătit comisionarului. Comisionul se suportă de beneficiarul serviciului or în cazul în care am obținut banii împrumutați de la bancă, numai banca este interesată să-și primească ratele din împrumut și să le administreze ea fiind propriul comisionar și bineînțeles și beneficiar.
[12] Oare din moment ce am obținut creditul și am ridicat banii din cont, ce îmi mai administrează mie banca, ca să justifice reținerea a 0,20% din tot creditul cu titlu de comision de administrare, nu o singură dată ci în mod repetat lunar, aplicându-se la restul de restituit?
[13] Contractul de împrumut bancar trebuie să fie un contract comutativ și nu să includă clauze aleatorii care l-ar transforma în contract aleatoriu. Conform art. 947 din vechiul Cod civil ”Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci când obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte. Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părțile, de un eveniment incert.” Potrivit art. 1635 din vechiul Cod civil: ”Contractul aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte, în privința beneficiilor și a pierderilor pentru toate părțile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert. Astfel sunt:1. Contractul de asigurare;2. Împrumut nautic;3 jocul și prinsoarea;4. Și contractul de rendită pe viață.” Observăm că contractul bancar nu este contract aleatoriu. Or atunci într-un astfel de contract nu are ce căuta o clauză privind impunerea dobândei variabile în funcție de politica băncii. Potrivit art. 1173 din noul Cod civil contractul bancar este un contract comutativ și nu aleatoriu: ”(1) Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă. (20 Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expunere totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert.”
[14] ”Potrivit art. 1221 din noul Cod civil ”(1) Există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații. (2) Existența leziunii se apreciază și în funcție de natura și scopul contractului.” Referitor la sancțiunea leziunii în art. 1222 din noul Cod civil se dispune:” 1) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.(2) Cu excepţia cazului prevăzut de art. 1221 alin. (3), acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată. Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.(3) În toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile art. 1213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.”
[15] În art. 12 și art. 13 din Legea nr. 193/2000 modificată prin Legea nr. 76/2012 se prevede că banca este obligată să elimine din toate contractele clauzele abuzive identice cu cele constatate de instanță prin hotărâri definitive în diferite spețe că au fost abuzive și le-au anulat astfel: ” Art. 12. 1) In cazul in care constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, organele de control prevazute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, dupa caz, sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare in judecata va fi anexat procesul-verbal intocmit potrivit art. 11.
(3) Asociatiile pentru protectia consumatorului care indeplinesc conditiile prevazute la art. 30 si 31 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, il pot chema in judecata pe profesionistul care utilizeaza contracte de adeziune care contin clauze abuzive, la instanta prevazuta la alin. (1), pentru ca aceasta sa dispuna incetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozitiile art. 13 alin. (1) si (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii. Art. 13. 1) Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizae in cadrul activitatii profesionale.  (2) In cazul prevazut la alin. (1), instanta va aplica si amenda contraventionala prevazuta la art. 16. (3) Daca instanta constata ca nu sunt clauze abuzive in contraact, va anula procesul-verbal intocmit.(4) Hotararea este supusa numai apelului. Art. 14 Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.

[16] Respectarea reglementărilor BNR; Directivelor și Regulamentelor UE; Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor; Codul Civil, Legea nr. 296/2004; Legea nr. 148/2000; Legea nr. 158/2008; Legea nr. 312/2004, Legea nr. 289/2004 (art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 289/2004 ar trebui analizat și atacat ca neconstituțional creind o discriminare, de către Avocatul Poporului sau de cei care sunt în procese cu băncile); Legea nr. 297/2004; art. 244 din Codul penal, etc.

[17] 12 XI. 2014.Cinci mari bănci din Europa și Statele Unite au fost amendate cu o sumă totală de 3,4 miliarde de dolari pentru manipularea pieţei valutare. Băncile HSBC şi Royal Bank of Scotland din Marea Britanie, Citigroup şi J.P. Morgan & Chase din SUA și UBS din Elveţia au acceptat să plătească acestă sumă pentru a închide o investigație aflată în desfășurare, informează Reuters. Cea mai mare amendă a fost primită de UBS, care trebuie să plătească 661 milioane de dolari către autoritățile din SUA și Marea Britanie. În puls banca a fost amendată și de autoritățile din Elveția cu 134 milioane de franci elvețieni. Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/amenda-banci-manipularea-pietei-valutare-514364.html#ixzz3PIqkpo4R


                                                        Conf. univ. dr. Dabu  Valerică
Av.  Guşanu Ana Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu