joi, 5 februarie 2015

Spiru Haret şi armata de apostoli ai şcolii


În afară de activitatea didactică, „Omul şcolii", cum a fost supranumit Spiru Haret a desfăşurat o bogată activitate în interesul învăţământului românesc unde a ocupat urmă­toarele funcţii: inspector general al învăţământului, mem­bru în consiliul permanent al instrucţiunii, secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice şi în trei rânduri min­istru al acestui departament.

Raportul său din 1884 asupra învăţământului cuprinde infor­maţii despre starea învăţământului din acea vreme din care cităm: „Este admis, şi e un adevăr, că ţara noastră a realizat în 60 de ani progrese de neînchipuit. Izolată până deunăzi prin situaţiunea sa geografică, şi mai mult încă prin forţa împre­jurărilor, ea s'a găsit deodată într'o situaţiune de inferiori­tate necompatibilă cu vigoarea şi cu inteligenţa poporului său, atunci când a încetat izolarea sa de mai înainte. Energia şi succesul cu care ea luptă de atunci pentru a recâştiga timpul pierdut îi vor da, fără îndoială, locul ce merită în lume.
 Dar trebue să lucrăm prin toate mijloacele pentru ca momentul acela să sosească cât mai curând.

Păturile de jos ale poporului sunt acelea cari au cu deosebire trebuinţă de solicitudinea noastră. Ele sunt ace­lea care au beneficiat mai puţin de lucrarea de transfor­mare din ultimele deceni, şi aceasta este natural, deoarece mişcarea, venită de sus în jos, are trebuinţă de timp mai lung până să se comunice masei. Pentru a lucra asupra masei nu sunt deajuns numai mijloacele administrative, nici, în genere, acele restrânse între limitele unui formalism riguros. Trebue ca toţi care au o putinţă cât de mică de a contribui la ridicarea nivelului poporului  să-şi dea concursul muncii sale, fără tocmeală şi fără ezitare. Corpul didactic, prin numărul cel mare al membrilor săi, prin cultura lor, prin faptul că sunt răspândiţi pe toată suprafaţa ţării şi până în colţurile cele mai îndepărtate, este chemat în prima linie la această mare operă. Ceea ce lucrează el în şcoală este, fără îndoială, meritoriu; dar atâta nu ajunge.

   Dacă învăţătorul ar considera rolul său ca terminat, îndată ce a dat strict cantitatea şi felul de muncă pentru care este plătit, el ar fi un bun funcţionar, dar nu ar merita numele de apostol cu care se glorifica şi nu ar fi un bun patriot. Învăţătorul trebue să înveţe şi să facă mai buni, nu numai pe copii, dar pe toţi cei care au trebuinţă să fie instruiţi şi luminaţi. Conduşi de aceste vederi şi convinşi că aducem ţării un serviciu de primă ordine, noi ne-am silit să utilizăm activi­tatea corpului didactic şi înafară de şcoală, punând-o în serviciul luminării poporului şi al deşteptării lui la o vieaţă intelectuală, morală şi economică mai bună.

    La prima vedere, întreprinderea se părea foarte grea. Se părea puţin probabil ca corpul didactic să-şi impună de bună voie un adaus de muncă şi răspundere.

Modul plin de vrednicie cum el a răspuns la aşteptarea noastră ne dispensează de a mai dovedi cât de netemeinice erau temerile acelea".

   În cei zece ani cât a fost ministru al învăţământului, în perioada 1897-1910, a creat o şcoală, o epocă haretiană - şi post haretiană – după cum o numeşte G. Ţepelea.

   S. Haret a înţeles mai bine decât nimeni altul că învăţământul românesc trebuie să constituie o prioritate naţională şi că, fără un ţăran luminat, România nu poate aspira la dezvoltare economică.

    Pentru a lumina locuitorii satelor el a dat o importanţă deosebită armatei lui de cazaci (aşa numiţi „cazacii lui Haret") în lupta sa contra „mizeriei şi întunericului de la sate". În acest sens spunea: „Am vrut să fac din învăţători o forţă naţională, pe care s-o îndrept contra mizeriei şi întunericului de la sate." Prin întreaga sa activitate a înţeles să transforme şcoala într-un focar de iradiere, cerându-le învăţătorilor să creeze bănci populare, obşti ţărăneşti, cooperative, să nu se rezume numai la activitatea de la catedră, instituindu-se în ade­văraţi „Apostoli ai satelor" (după G. Ţepelea).

    Prin eforturile sale a lăsat o operă ştiinţifică deosebită, a creat acea armată de „Apostoli" ai şcolii care au contribuit la o înflorire fără precedent a patriei sale.

Mulţumim, domnule Spiru Haret.
Prof.dr.Florin-Cristian GHEORGHE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu